Opinia Gorjului

Dosar penal, pentru mâzgălirea lui Brâncuși

Polițiștii gorjeni au deschis un dosar penal pentru distrugere, după ce în media au apărut imagini cu un portret al sculptorului Constantin Brâncuși, ce a fost mâzgălit.

Portretul se află pe zidul unui amfiteatru în aer liber, din parcul central din Târgu Jiu, ce găzduiește două din operele artistului, și a fost realizat în cadrul unui festival de artă stradală. Este a doua oară când imaginea sculptorului este ținta vandalilor. “În urma articolului apărut în presa scrisa, referitor la vandalizarea unei picturi din Parcul Central al municipiului Târgu Jiu, polițiștii din cadrul Politiei Municipiului Targu-Jiu – Biroul de Investigatii Criminale au deschis un doar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, se arată într-un comunicat emis de Inspectoratul de Poliție Gorj.

Articole recomandate

Profesoară suspendată din activitate

admin

Reclamații de tot „râsul” la ITM Gorj. Vezi cele mai ciudate petiții ajunse pe masa inspectorilor!

admin

Polițistul târgujian care a stat în arest, va cere despăgubiri statului german

admin

Anchetă penală la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Polițiștii verifică neraportarea infecțiilor

admin

Șase medii de 10 la Evaluarea Națională în Gorj

admin

Cine este, de fapt, amanta din Gorj filmată dezbracată! Gestul halucinant făcut de soțul femeii. VIDEO

admin

Șase vagoane cu 3.000 de tone de cărbune s-au răsturnat lângă Filiași

admin

APEL CĂTRE CETĂȚENII JUDEȚULUI GORJ

admin

Influencerii au fost luaţi la bani mărunţi de ANAF

admin

Centrală termică montată într-o biserică monument istoric chiar între picioarele unuia dintre ctitori

admin

Victimă într-un accident rutier a fost externată, deși avea fractură la picior

admin

Bărbat, de 57 de ani și-a bătut soacra de 84 de ani

admin

Pedepsit de primarul comunei Albeni pentru că a amplasat bannere electorale cu Dăncilă. A stat în ploaie, la cosit

admin

Bărbat de 32 ani a fost reținut pentru acte sexuale cu o fată de 12 ani

admin

A nins la Rânca

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult