Opinia Gorjului

Soții Mihai Petre și Elwira, au câștigat Marea Finală a sezonului 4 din ”Asia Express – Drumul Împăraților


Fericire de nedescris pentru soții Mihai Petre și Elwira, care au câștigat Marea Finală a sezonului 4 din ”Asia Express – Drumul Împăraților”. Cuplul a vorbit despre momentul în care a fost strigat numele câștigătorilor și emoțiile prin care a trecut fiecare concurent.

După nenumărate probe în Turcia, în Georgia, în Iordania și în Israel, competiția „Asia Express” a ajuns la final. Finala sezonului 4 a fost disputată între două echipe- Mihai Petre & Elwira și Cuza & Emi. Cele două echipe au trecut prin mai multe probe dificile până au ajuns la Turnul lui David, ultima destinație a reality show-ului. Cei care au ajuns primii au fost Mihai Petre și Elwira. Câștigătorii emisiunii au plecat acasă cu 30.000 de euro. Soții Petre au vorbit despre momentul victoriei și au mărturisit că nu se așteptau să câștige show-ul.

„Eu nu îmi imaginam că o să simt atâta emoție într-un show. Nu m-am așteptat, am avut momente care m-au terminat emoțional. Am avut momente bune, momente rele, momente în care am râs de am murit, momente în care m-am prostit, momente în care am plâns, momente în care am fost sus și apoi jos. Nu îmi vine să cred că am câștigat pentru că am avut tot felul de momente. Am început bine, am continuat mai puțin bine, dar am terminat cum nu se poate mai bine. Sunt cel mai mândru om acum”, a declarat Mihai Petre pentru a1.ro.

„Dacă aș putea, aș repeta experiența asta oriunde și oricând, dar numai cu omul ăsta”, a declarat Elwira Petre.

„E o mare realizare pentru mine. Când mă gândesc cât am ezitat de mult să dau un răspuns și acum regret că am ezitat atât de mult. Ar fi trebuit să fiu super hotărât și să spun „da” din prima, pentru că a fost experiența vieții mele”, a adăugat Mihai Petre.

Mihai Petre a scris un mesaj emoționant și pe pagina sa de Instagram, acolo unde are peste 10.000 de fani. Acesta s-a declarat extrem de mândru că poate fi un erou pentru fetițele sale.

”Dacă, în urmă cu un an, cineva mi-ar fi spus că voi pleca în Asia Express, i-aș fi spus că e nebun. Ideea a prins contur datorită fetiței mele, Catinca, unul dintre cei mai mari fani ai emisiunii. Așa am ajuns să trăiesc una dintre cele mai intense experiențe din viața mea! Pentru că asta a fost atât pentru mine, cât și pentru @elwirapetreofficial această cursă nebună – una dintre cele mai importante competiții din viața noastră.

E greu să pun în cuvinte tot ce am trăit și am simțit în acele două luni pentru că este atât de intens, de puternic, de copleșitor. Îi mulțumesc Elwirei…pentru TOT! A fost sprijin, suport și cel mai bun coechipier pe care l-aș fi putut avea vreodată. Cursa asta ne-a unit și mai tare și simt că suntem și mai puternici. Competiția asta nu ar fi fost la un nivel atât de ridicat fără celelalte echipe din concurs. Aș vrea să îi asigur de tot respectul meu pentru că au luptat cu atâta forță și determinare, ceea ce făcut ca acest Drum al Împăraților să fie o provocare și mai mare.

ECHIPA! Toți oamenii din spatele camerelor, care au muncit non-stop și fără de care nu ar fi posibil tot acest joc, de care noi ne-am bucurat atât de tare. Marian si Adelina, cameramanul și reporterul nostru sunt și ei câștigători pentru că în realitate am fost o echipă de 4, nu doar doi. Vă mulțumesc și vouă, tuturor celor care ne-ați fost alături și ne-ați susținut.
Acest premiu este pentru fetele noastre. Nu cred că există bucurie mai mare decât aceea de a fi un erou pentru fetițele tale” a scris Mihai Petre.

Articole recomandate

Gorjul, printre județele cu cei mai puțini angajați

admin

Comuna Peștișani va deveni stațiune turistică

admin

Posturi scoase la concurs de Spitalului Județean de Urgență și de Serviciul de Ambulanță

admin

Se caută peste 100 de angajați pentru fabrica de componente auto de la Rovinari

admin

Medic șef reconfirmat în funcție la Secția de Cardiologie. Ce punctaj a obținut

admin

Muncitorii firmei care a câștigat lucrarea de pe Calea Eroilor, în carantină

admin

Liceele fără promovați se desființează. Liceul din Stoina este vizat

admin

Salina de la Turda găzduiește expoziția fotografului gorjean Teodor Dădălău

admin

Femeie de 38 de ani, dată dispărută de către familie

admin

Gorjenii preferă Marea Neagră anul acesta

admin

„Apa este H20”: O melodie manifest lansată joi de Voltaj a ajuns virală.

admin

CEO angajează consultant să deblocheze negocierile cu Tinmar pentru noile investiții

admin

Gorjul pe locul III la întârzierile privind recalcularea pensiilor

admin

Pensiile ajung cu întârziere luna aceasta, distribuite de Poșta Română

admin

Au apărut deja primele oferte! Câți lei costă un brad natural de Crăciun acum, în 2021

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult