Opinia Gorjului

Ce să nu faci de Sfinții 40 de Mucenici, astăzi 9 martie 2019. De ce se beau 40 de pahare

În această zi se prepară mucenici, care pot fi fierți în apa sau pot fi făcuți din coca și apoi puși la copt. Mucenicii gătiți vor fi împărțiți familiei, cunoștințelor, oamenilor sărmani. Tot cu acest prilej sunt pomeniți morții. Există unele tradiții și obiceiuri pe care oamenii le respectă în această zi. De asemenea, sunt unele lucruri pe care creștinii nu trebuie să le facă pe data de 9 martie când sunt sărbătoriți Sfinții 40 de Mucenici.

Astăzi, de pomenirea celor 40 de sfinți Mucenici, trebuie să fii liniștit și să nu ai certuri cu nimeni.

– Dacă vei semăna în ziua asta sfântă, roadele vor fi de 40 de ori mai multe și mai bune.

– Creștinii nu trebuie să se implice în niciun fel de treburi prin casă, să spele haine sau să facă ordine.

– De asemenea, nu trebuie să dați bani cu împrumut în ziua de 9 martie și nici să cereți cuiva.

Se spune că cei care nu respectă tradiția, vor suferi de boli timp de 40 de zile.

Dacă vei bea 44 de pahare azi, sau măcar să guști băutura, vei avea putere de muncă pe tot parcursul anului.

De asemenea, este o tradiție conform căreia, dacă nu vrei să bei, poți fi stropit cu această băutură.

Sfinții 40 de Mucenici

Cei 40 de Mucenici erau soldați creștini din Legiunea a XII-a, din Armenia. Aceștia au trăit pe vremea împăratului Licinus, în anii 308-324, unul dintre cei mai aprigi prigonitor al creștinilor.

Toți aveau origine romană, amestecată cu greci sau armeni. Guvernatorul de atunci a hotărât să-i supună la chinuri teribile pe cei 40 de sfinți Mucenici din cauza faptului că au refuzat să se închine la idoli și au rămas cu mărturia în credința lui Hristos. Aceștia au fost condamnați la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei.

Sursa Cancan

Articole recomandate

Meci de infarct la Fed Cup! Simona Halep, victorie de senzație în fața Carolinei Garcia. România – Franța 2-1

admin

Procurorii au găsit un sac cu oase și cenușă în pădurea indicată de Gheorghe Dincă

admin

O femeie din Craiova a fost șocată când a văzut factura la curent! Cum a ajuns să aibă de plată 16.000 de euro

admin

Când va începe al doilea val al pandemiei de coronavirus. La ce să ne așteptăm

admin

Poveste de amor încâlcită, la Iași. Iubita, funcționară la bancă, a dat iama în contul iubitului. E incredibil cât a putut să cheltuiască

admin

Aproape 70.000 de persoane au fost imunizate în ultimele 24 de ore

admin

”Starea de incertitudine persistă. Rezultatul ultimei analize ADN nu aduce clarificări”

admin

Pentru cât timp rămâne obligatorie purtarea măștii de protecție? Răspunsul lui Nelu Tătaru

admin

Ce se întâmplă cu Bacalaureatul și Evaluarea Națională în România. Klaus Iohannis a făcut publică decizia oficială

admin

Organizaţia radicală Stat Islamic a revendicat atacul de la Viena

admin

Veste de ultimă oră pentru șoferi! Nou examen medical obligatoriu

admin

Accident grav în județul Vâlcea. A fost activat planul roșu după ce o mașină și un microbuz plin de oameni s-au ciocnit

admin

Stocurile de gaze ale Europei se află la cel mai redus nivel

admin

“Nu pot să garantez cum va proceda PSD”

admin

„Trebuie să luptăm până la capăt!”

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult