Opinia Gorjului

Victima accidentului de la Albeni a murit

„Pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției de mers și a iesit in afara părții carosabile, rasturnandu-se in șanț. În urma impactului șoferul a suferit leziuni care au făcu imposibilă testarea cu aparatul etilotest, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale” , au transmis reprezenanții Poliției Gorj.

A.C.D. din Albeni, a decedat, sâmbătă, 25 aprilie, în spitalul din Craiova. Acesta s-a răsturnat cu mașina chiar în ziua de Paște. Diora era căsătorit și avea doi copii. Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, dar, din cauza stării grave, a fost transferat la Spitalul de Urgență din Craiova.

Articole recomandate

Hoț prins de polițiștii locali în Piața Centrală din Târgu Jiu

admin

Amendat cu 500 de lei pentru că nu purta mască de protecție în magazin

admin

Descindere DNA la sediul DRPD Craiova

admin

Pacient găsit spânzurat de gratiile geamului de la Psihiatrie

admin

Dragnea condamnat definitiv la 3 ani și 6 luni deînchisoare, cu executare

admin

Comerțul cu materiale de construcții, în atenția polițiștilor locali. Au aplicat amenzi

admin

Reținut pentru că a condus un autovehicul, deși nu avea acest drept

admin

Borsetă plină cu bani găsită pe marginea drumului

admin

Accident cu două victime la Plopșoru

admin

Percheziții efectuate la o grupare de falsificare de valută

admin

A ajuns la spital lovit de o remorcă

admin

Munceau la negru într-o cramă din Târgu Jiu

admin

197 de percheziții domiciliare în țară, inclusiv județul Gorj, pentru un prejudiciu de 6 milioane de dolari

admin

Mașina unui gorjean, incendiată în propria curte de către un hunedorean

admin

Despăgubiri de 700.000 euro pentru familia unui tânăr decedat și 5 ani de pușcărie pentru șoferul vinovat

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult