Opinia Gorjului

Universitatea Craiova trece și de FCSB și mai face un pas spre titlu!

Universitatea Craiova a făcut încă un pas spre titlul de campioană a României după ce a învins în cadrul rundei a VII-a pe teren propriu FCSB, scor 2-1 (1-1).

Oltenii s-au impus prin două goluri marcate din penalty, de Alexandru Cicâldău (min. 24) şi Dan Nistor (min. 55). Golul bucureștenilor a fost marcat de Iulian Cristea (min.37), în urma unei faze fixe.

Partida din „Bănie” a fost una spectaculoasă, cu multe faze la cele două porți, liderul trecându-și în cont ocazii de gol prin Koljic (min.17) şi Mihăilă (min.60), iar FCSB prin Florinel Coman (min.64, 90+4) şi Cristian Dumitru (mmin. 81).

Pentru Universitatea aceasta a fost cea de-a cincea victorie consecutivă în timp ce pentru FCSB al cincilea meci fără victorie în play-off, serie în care „roș-albaștrii” au bifat două remize și au suferit trei eșecuri.

În urma acestui succes, oltenii și-au consolidat fotoliul de lider în play-off-ul Ligii 1, având 41 de puncte, cu patru peste CFR Cluj, campioana urmând să joace astăzi în campionat cu Gaz Metan Mediaș. De partea cealaltă, FCSB se află pe locul 5 cu 28 de puncte, la un punct de FC Botoșani care este pe locul 4 și la două lungimi de Astra care închide podiumul.

Program etapa a VII-a play-off Liga 1
FC Botoșani – Astra Giurgiu 0-0
Universitatea Craiova – FCSB 2-1
Luni, 13 iulie
ora 21.00 CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș

Clasament play-off Liga 1
1 Universitatea Craiova – 41 pct
2 CFR Cluj- 37 pct
3 Astra Giurgiu – 30 pct
4 FC Botoșani- 29 pct
5 FCSB- 28 pct
6 Gaz Metan Mediaș- 25 pct

Sursa Cancan

Articole recomandate

Bilanț decese coronavirus în România. Alte 73 de persoane infectate cu COVID-19 au murit, în ultimele 24 de ore

admin

Facebook și Instagram au picat în mai multe țări, inclusiv în România

admin

Coronavirusul a ieftinit motorina și benzina! Preţul barilului, scădere istorică

admin

Dragnea, lăsat să înghețe în celulă

admin

Teodorovici: Sistemul de recalculare al pensiilor este învechit. Guvernul să aloce o sumă anticipată

admin

EURO 2019 își desemnază astăzi câștigătoarea!

admin

Poliția din Franța a făcut anunțul! S-a descoperit de unde a pornit incendiul la catedrala Notre-Dame

admin

Încă o alertă teroristă în Anglia! Au fost evacuate două universități VIDEO

admin

Bilanț global! Peste două milioane de oameni au fost infectați cu COVID-19 și aproape 150 de mii au murit în toată lumea

admin

Ruşine mai mare nu există! Ce au găsit medicii din Focşani în vaginul unei femei

admin

Subiecte Simulare Evaluarea Nationala 2019 date de Ministerul Educației

admin

Decizie de ultimă oră! DIICOT București preia ancheta crimelor din Caracal

admin

Declarația frapantă făcută de polițistul de la 112 în legătură cu moartea Alexandrei, copila care i-a cerut să o salveze din mâinile călăului din Caracal

admin

Bătaie între medici, pe holul Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova

admin

Un nou născut este cel mai tânăr pacient cu coronavirus

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult