Opinia Gorjului

Universitatea „Constantin Brâncuși“ va realiza investiții de 2 milioane lei

Universitatea „Constantin Brâncuși“ (UCB) din Târgu Jiu“ a obținut de la Ministerul Educației o sumă de două milioane de lei noi pentru realizarea de investiții. Lucrările au început la unele sedii ale universității.

„Am reușit să deblocăm sume de la Ministerul Educației Naționale. A fost o ordonanță de urgență pentru că se pot da bani doar bani pentru investiții. Este vorba de o sumă totală de două milioane de lei“, a spus Sorin Purec, rectorul UCB.

UCB va folosi fondurile primite pentru reabilitarea mai multor sedii în care își desfășoară activitatea. „Avem mai multe lucrări de investiții. La Facultatea de Inginerie se vor desfășura lucrări de interior: zugrăveli, înlocuirea parchetului, podelelor și alte dotări. La clădire din complexul Debarcader vor avea loc lucrări de amploare. În primul rând, clădirea trebuie finalizată și mai este nevoie de o serie de lucrări.

În complexul Gârdu, unde avem un sediu administrativ, hidroizolația este deteriorată și mai plouă unele birouri. Acolo au început lucrările pentru refacerea hidroizolației la acoperiș. Lucrarea a început și este în curs de executare“, a precizat rectorul UCB.

Alte lucrări se efectuează la sediul Facultății de Științe Juridice, „Casa Cămărășescu“, care este monument istoric. Aici se reface fațada și acoperișul clădirii.

Articole recomandate

Consiliul Local va formula recurs pentru suspendarea executării de către Clubul Pandurii

admin

Mașini moderne de curățenie pentru Edilitara

admin

Ce pretențiile au persoanele aflate în izolare

admin

Primul dispozitiv din România de detectare a victimelor din avalanșă a fost montat la Rânca

admin

Se reia examinarea proba teoretică pentru obținerea permisului de conducere

admin

Doi angajați de la Artego au protestat în fața societății

admin

Fost deputat de Gorj, propus pentru funcția de ministru al Energiei

admin

Bătrână răpusă de noul coronavirus

admin

Ion Iordache cere despăgubiri pentru porcii mistreți uciși din complexul său de vânătoare

admin

Drum național, blocat de grohotiș

admin

Recepția la Stadion, efectuată! Urmează inaugurarea!

admin

Măsuri pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane

admin

Mai mulți de gorjeni au rămas fără ajutorul social

admin

Produse alterate, amenzi în valoare de 60.000 lei!

admin

Focar de infecție într-un apartament din Târgu Jiu

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult