29 martie 2020
Opinia Gorjului

Unde-i lege, nu-i tocmeală! Manelistul Dan Pitic a fost arestat după ce a fost prins cu euro falși

Bombă în lumea manelelor! Cântărețul Dan Pitic din Hunedoara a fost arestat după ce a fost prins că avea asupra sa nu mai puțin de 90.000 de euro falși! Se pare că în dosar mai apar numele altor trei bărbați din Alba și Timiș, acuzați și ei de aceleași fapte grave. 

Manelistul Dan Pitic a ajuns pe mâna oamenilor legii! Acesta este cercetat într-un dosar penal în care mai sunt menționate numele a trei bărbați din Alba și Timiș, care au fost prinși cu suma de 90.000 de euro. Pentru că bancnotele erau false, aceștia au trebuit să dea explicații poliției, iar manelistul Dan Pitic a fost arestat în lipsă, după ce le-a zis anchetatorilor că se află într-un turneu în Germania și Austria.

Magistraţii Judecătoriei Târgu-Jiu l-au arestat în lipsă pe cântăreţul de manele, zis Dan Pitic, pe 24 februarie, din cauza faptului că acesta, împreună cu ceilalți trei bărbați, au avut asupra lor 90.000 de euro falși. Deși le-a zis oamenilor legii că se va prezenta la poliție după terminarea turneului, acest lucru nu s-a întâmplat, notează a1.ro.

„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. (…) Dispune arestarea preventivă a inculpatului zis Dan Pitic, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de valori falsificate, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă. Cu drept de contestaţie”, a decis instanţa, în cazul manelistului.

„S-a făcut o propunere de arestare în lipsă a unui inculpat, în legătură cu aceleaşi aspecte, respectiv punere în circulaţie de valori falsificate, întrucât rezultă din probe suspiciunea rezonabilă că şi acest inculpat a săvărşit această infracţiune. Şi acesta s-a deplasat în municipiul Târgu-Jiu şi a pus în circulaţie bancnote euro falsificate şi are acelaşi grad de participaţie ca şi ceilalţi inculpaţi care au fost anterior arestaţi preventiv. S-a emis mandat de arestare în lipsă, el nu s-a prezentat, nu a fost audiat în această cauză. Va fi prezentat în faţa unui judecător să confirme mandatul. A fost citat cu mandat de aducere la domiciliul mamei sale, din municipiul Petroşani, nu a fost găsit. Au fost efectuate mai multe verificări”, a adăugat Camelia Caragea, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.

„Din probe a rezultat că între acest inculpat şi ceilalţi inculpaţi au existat înţelegeri cu privire la bancnotele euro false plasate pe piaţă. A fost căutat de autorităţi, chiar s-a luat legătura telefonică, s-a comunicat că este în Austria, întrucât la sfârşitul lunii februarie, 28-29, are nişte activităţi artistice în Austria. S-a discutat telefonic cu el, dar nu s-a prezentat la solicitarea organelor de urmărire penală şi s-a formulat o propunere de arestare în lipsă”, a mai spus Camelia Caragea.

Sursa Cancan

Articole recomandate

Noul sediu al RAR Gorj a fost inaugurat

admin

Scandal între Primăria Târgu Jiu și Inspectoratul Școlar Județean Gorj din cauza reducerilor claselor de liceu

admin

Peste 400 de gorjeni au fost victime ale accidentelor de muncă. 17 lucrători și-au pierdut viața

admin

Bărbatul din Gorj care a profanat mormântul unui tânăr, de unde a furat 50 de lei, a fost prins

admin

Încă o ispravă marca Pupăzan. Sonda cu apă termală de la Cîlnic, închisă

admin

Bărbat căutat de polițiști, după ce și-a pierdut banii într-un magazin din Gorj

admin

Niculae Bădălău: „ Modernizăm Sadu, creăm locuri de muncă”

admin

Conducerea Spitalului Județean de Urgență, decapitată. „Este un nou început pentru spital“

admin

Ce nereguli a constatat Corpul de Control al Prefectului la Primăria Albeni

admin

Vulpile din Gorj, vaccinate antirabic

admin

Decizie finală în dosarul lui Liviu Dragnea! Șeful PSD, emoționat până la lacrimi!

admin

Satul Pocruia și Mănăstirea Tismana, afectate de inundații

admin

Tânără de 25 ani a ajuns în spital după ce a fost bătută de iubitul ei

admin

Funcționara de la Primăria Albeni terorizată de primar a ajuns în spital

admin

Investițiile în hidrocentralele de pe Defileul Jiului ar putea să continue

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult