24 ianuarie 2020
Opinia Gorjului

Un polițist din Timiș a fost împușcat mortal în timpul unei misiuni. Suspectul este căutat

Un polițist în vârstă de 43 de ani a fost împușcat mortal, duminică, în timp ce se afla într-o misiune pe raza localității Izvin, din județul Timiș. (Dăcă ai nevoie de credit și ești în Biroul de Credite, noi te putem ajuta! Aplică acum)

Potrivit reprezentanților IPJ Timiș, polițistul era, împreună cu alți colegi, într-o misiune pentru prinderea unui bărbat dat în urmărire națională. La un moment dat, în apropierea unei case din localitatea Izvin, polițistul a ajuns față în față cu suspectul, care, se pare, a tras trei gloanțe în angajatul MAI.

Surse judiciare au declarat că două dintre gloanțe l-ar fi lovit pe polițist în zona gîtului și pieptului. Echipajul medical ajuns la fața locului a încercat manevre de resuscitare, însă fără succes. Polițistul era angajat la postul de poliție din orașul Recaș.

La ora transmiterii știrii, polițiștii îl caută în continuare pe suspect. Bărbatul, care are 48 de ani, iar numele lui este Ionel Marcel Lepa, cu domiciliul în Lugoj, este dat în urmărire generală. Conform descrierii Poliţiei, acesta are 1,85 metri înălţime, frunte lată, nasul drept, ochi căprui, gura mică, bărbie ascuţită, ten deschis, păr şaten, sprâncene arcuite şi o corpolenţă atletică.(Dăcă ai nevoie de credit și ești în Biroul de Credite, noi te putem ajuta! Aplică acum)

Sursa Cancan

Articole recomandate

“5Gang: Un altfel de Crăciun” rămâne pe primul loc în box office-ul românesc de weekend

admin

Tragedie feroviară. Șase persoane au murit după ce un tren a deraiat și a intrat într-o casă

admin

Ai cotizat între 10 și 15 ani la stat? Vezi ce pensie îți revine conform noii Legi a pensiilor. Pensionarea anticipată se va putea realiza doar cu penalizări

admin

Un ieșean a avut parte de o experiență de neuitat după ce s-a urcat într-un taxi

admin

S-a sinucis în pușcărie

admin

Incredibil! Ce nume folosește Gheorghe Dincă pentru tinerele pe care le-a ucis

admin

Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce nu ai voie să faci

admin

Marea Britanie a încheiat un acord comercial post-Brexit cu Islanda și Norvegia

admin

Mărturiile ofițerului psiholog care a vorbit cu Gheorghe Dincă peste 60 de ore

admin

Un pompier a încercat să se spânzure chiar în sediul ISU! A fost salvat în ultima clipă

admin

Cum se rezolvă subiectele la limba și literatura română, la simularea pentru Evaluarea Națională 2019

admin

“Nenorocirea este că apar unii ca «Fecali», amărâți mental sau rebuturi comportamentale!” Cine l-a distrus pe patronul FCSB-ului

admin

Un italian a fost păgubit cu 600.000 de euro, în urma unei înșelăciuni puse la cale de un grup de români

admin

Avertisment de la Poliție! ”Analizați cu atenție ofertele foarte tentante”

admin

Cum a fost găsit trupul Luizei, fata ucisă de criminalul din Caracal

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult