11 decembrie 2019
Opinia Gorjului

Tudor: Romanescu nu a învins PSD la Târgu Jiu, ci l-a învins pe Dan Vîlceanu. Romanescu: Și la bine și la rău mergem împreună, orice ar fi!”

Primul tur de scrutin a coagulat o echipă în PNL Gorj. Marcel Romanescu și-a dat seama abia acum cum merg lucrurile. Acuzat că a făcut turism electoral pentru a-i demonstra lui Vîlceanu calitățile sale politice, liderul PNL Târgu Jiu susține că în organizația județeană nu mai există conflict.

PNL a câștigat alegerile în Municipiul Târgu Jiu. Cel care a coordonat campania a fost Marcel Romanescu care afirmă că totul se datorează echipei.

„Organizația municipală pe care o conduc se comportă ca un sportiv în competiție. Pleacă încet și va înregistra o evoluție permanentă și așa s-a si întâmplat. Vom merge pe acest trend până în 2020 la parlamentare. În 2020 îmi doresc pe lângă funcția de primar și o majoritate în Consiliul Local. Eu sincer mă așteptam la rezultat! Vorbim de o diferență de 800 de voturi între noi și PSD. Pare o diferență mică însă este pentru prima dată când un candidat de dreapta câștigă în primul tur”, a declarat președintele PNL Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

Turism electoral

Social-democrații sunt, însă, de părere că lucrurile nu stau chiar așa. Adrian Tudor susține că Romanescu s-ar fi jucat cu voturile pentru a-și arăta calitatea de lider. „Dacă PNL-ul are un avantaj de 600 de voturi să știți că Romanescu nu a învins PSD la Târgu Jiu, ci l-a învins pe Dan Vîlceanu. Au fost 3000 de voturi pe listele suplimentare. PNL a avut această practică și la alegerile europarlamentare pentru a avea un scor bun, în interiorul PNL-ului, Romanescu. Nu sunt îngrijorat deloc am văzut colegi care pot să tureze motoarele mai mult și vedem cum vom sta în turul II.  Mi-ar fi plăcut să fim noi locul întâi, căci pentru mine locul întâi se premiază, dar rămâne să  ne vedem în turul II”, a declarat Adrian Tudor, prim vicepreședintele PSD Târgu Jiu.

Noua echipă PNL

În replică primarul municipiului afirmă că nu a cerut sprijinul altor apropiați pentru simplu motiv că la Gorj, PNL este o echipă. Romanescu îngroapă în acest fel războiul cu Vîlceanu și lasă în urmă declarația făcută cum că niciodată nu va face echipă cu actualul lider județean.  „Eu m-am minți singur dacă aș spune să se voteze la Târgu Jiu. Aș fi putut da un astfel de mesaj dar nu am făcut-o! În condițiile în care astăzi aș aduce mii de oameni la vot, la Târgu Jiu, la alegerile locale ce aș face: I-aș lua pe toți acasă? Și, pe de altă parte nu e o victorie împotriva lui Dan Vîlceanu. Suntem o echipă și vom funcționa așa cum am funcționat, ca o echipă, indiferent de rezultat. Și la bine și la rău mergem împreună, orice ar fi!”, a mai declarat liderul PNL Târgu Jiu.

Sursa Impact in Gorj

Articole recomandate

Ciocea, în cărți pentru postul de administrator de la Primăria Târgu Jiu

admin

BĂTĂLIE PE MEMBRI, ÎNTRE PSD ȘI ALDE

admin

PRIMAR ALDE, CURTAT DE PSD

admin

Marcel Ciolacul este noul președinte interimar al PSD

admin

Vezi când începe recepția la Stadionul Municipal!

admin

Romanescu față în față cu Ludovic Orban! “Vreau ca domnul prim-ministru să fie informat”

admin

ÎNTREBĂRI PENTRU MINISTRUL TRANSPORTURILOR

admin

Iordache despre Romanescu : „Te ții să nu se facă lucruri și apoi te văicărești!”

admin

Biroul Electoral Central a RESPINS alianța USR-PLUS

admin

Încă un pas spre reducerea vârstei de pensionare

admin

Dezamăgiri politice

admin

MIHAI WEBER, NOUL LIDER AL PSD GORJ

admin

Vicele Aurel Popescu avertizează: „În buget sunt cifre care ne pot trimite în fața organelor de cercetare”

admin

PESTE DOUĂ MILIOANE DE LEI LA EUROPARLAMENTARE

admin

Fostul președinte ALDE Gorj, pe prima poziție la europarlamentare

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult