Opinia Gorjului

Traian Băsescu: Greșelile summit-ului de la Sibiu

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a făcut unele declarații în care a atras atenția asupra unor erori asumate de către liderii europeni la summit-ul de la Sibiu și care sunt de natură a afecta Uniunea Europeană din punct de vedere economic și al securității.

Liderul PMP-ist a spus că organizarea unui astfel de eveniment de o asemenea anvergură a fost un real succes pentru toți factorii implicați și a subliniat importanța parcursului pro-european al țării noastre. ”Summit-ul de la Sibiu a fost un summit foarte reușit din punct de vedere organizatoric. Adică România nu s-a făcut de râs, ci a arătat că știe să organzeze…  Știe, poate și are mijloacele să organizeze în deplină securitate un summit la asemenea nivel care în 27 de șefi de state și de guvern au fost la Sibiu. Dincolo de partea de organizare a fost un moment care a impresionat pe toată lumea.

Momentul în care cetățenii români îi aplaudau pe liderii eropeni. Asta vi-o spune un om care timp de 10 ani a participat la toate summit-urile. Nu o dată s-a întâmplat să ne strângem protejați de scututrile jandarmilor pentru că în unele țări oamenii erau furioși fie pe probleme de mediu, ori pe probleme economice, ori pe mai știu eu ce fel de probleme. Reacția populației la noi la vederea liderilor europeni a fost una extraordinară și de aici toți liderii europeni au înțeles un lucru foarte limpede și anume că românii sunt pro-europeni și că susțin conducerea actuală a Uniunii Europene” a afirmat Traian Băsescu.

Europa cu două viteze

Un alt aspect avut în vedere de fostul șef al statului este acel controversat proiect în care se vorbește despre o Europă cu două viteze. ”Summit-ul a avut însă o declarație care s-a vrut optimistă pentru cetățenii europeni care au multe îngrijorări. Din păcate, dacă te uiți în spatele vorbelor din Declarația de la Sibiu constați același nefericit ”politically correct”, adică corect din punct de vedere politic, dar sub care se ascunde, ca de fiecare dată, falsul. Și vă dau câteva exemple din astfel de declarații. Noi românii, suntem buni europeni, dar trebuie să înțelegem și că suntem la un pas să fim păcăliți. ”O singură Europă de la Est la Vest și de la Nord la Sud” e prima declarație. Numai acum câteva luni a fost echivalentul summit-ului de la Sibiu, summit-ul de la Roma în care s-a spus clar de Europa cu două viteze, Europa cu proiecte pe grupuri de țări și care vor s-o ia înainte, s-o ia, care nu, nu. Acum, la Sibiu spunem de o Europă egală de la Est la Vest și de la Nord la Sud. Poblema este că în primul summit formal, pentru că cel de la Sibiu a fost unul informal, România și alte țări trebuie să clarifice acest lucru. Reprezintă Declarația de la Sibiu o realitate sau a fost doar un mesaj mincinos? Și realitatea este că trebuie să avem din nou o Europă unită” a mai spus liderul PMP.

Invazia musulmană, breșă în securitatea Europei

Băsescu a mai atras atenția și asupra problemei invaziei musulmane în Europa. ”O altă teză este ”Ne vom proteja cetățenii”. Ea este corectă în măsura în care privim spre viitor. Dar problema este cum a protejat Europa cetățenii săi de invazia musulmană? Astăzi, Uniunea Europeană s-a dovedit incapabilă să-și securizeze frontierele și a intrat cine a vrut si cine n-a vrut ca Vodă prin lobodă și au invadat Uniunea Europeană fără un glonț. Darămite dacă mai aveau și o pușcă? Ni se schimbau și regimurile,ne făceau musulmani pe toți. Povestea cu ”Ne vom proteja cetățenii” va fi unul din punctele de formidabilă responsabilitate pentru Parlamentul European și pentru noua Comisie Europeană să găsească formula securizării frontierelor Uniunii Europene”, a subliniat cel care deschide lista PMP pentru alegerile europarlamentare.

Agricultorii și fermierii români, discriminați la subvenții

Un alt punct nevralgic identificat de Traian Băsescu îl reprezintă diferența de subvenție acordată agricultorilor români față de alții din alte state care beneficiază de un tratament privilegiat. ”Un alt exemplu este ”Vom respecta întotdeauna principiul echității”. Luăm subvențiile la agricultură. Și ce constatăm?… Că fermierul român are subvenție la hectar 196 de euro în timp ce fermierul francez are subvenția de 420 de euro la hectar. Asta e valabil și la nemți, care au aceeași subvenție cu francezii. Ne uităm și la roșii, că tot mestecă Dragnea în fiecare zi la subiectul ăsta de cred că are bulion deja în cap. Subvenția în România pentru 1.000 de metri pătrați de răsaduri de roșii este 3.000 de euro, iar subvenția pentru Franța, Germania, Spania pe 1.000 de metri pătrați de răsaduri de roșii este 6.000 de euro. Și, atunci, despre ce echitate vorbim?

Este adevărat că prin tratate este un mecanism de creștere a subvenției și că nu se face de la primul exercițiu bugetar. Spre exemplu, la primul exercițiu bugetar am avut 130 de euro subvenție la hectarul de gâu, porumb, în acest exercițiu avem 196 de euro, în exercițiul următor vom ajunge la un 240-250 de euro pe hectar, dar tot e distanța mare față de subvenția primită de vechii membri ai Uniunii Europene. Și atunci noi, care vom fi europarlamentari, trebuie să ne batem pentru ca bugetul să respecte echitatea și să avemt toț subvenții aproape egale. Pentru că altfel vedeți cum se duc ziariștii în piețe: Ia uite, roșie din Spania costă 3 lei kilogramul, roșiile din România costă 10 lei kilogramul. Da, dar aste e din cauza diferenței de subvenție, nu din alte cauze, atâta vreme cât fermierul spaniol primește 6.000 de euro la mia de metri pătrați de răsaduri și românul primește 3.000 de euro. Sigur, de aici vine diferența de preț. Spre exemplu, vine pâinea congelată din Franța și constatăm că e mai ieftină decât pâinea din România. Păi da, pentru că francezul are subvenție 420 de euro la hectarul de grâu pe când fermierul nostru are doar 196 de euro.  E nevoie ca atunci când vorbim de echitate să avem subvenții foarte apropiate” a concluzionat Traian Băsescu.

Articole recomandate

Se ascut săbiile! Acuze de bani negri în campania electorală

admin

Lădaru a câștigat procesul cu ALDE

admin

Sorinel Boza va fi cel care va deschide lista PMP Gorj pentru Senat

admin

Pistol nominalizat de PMP pentru funcția de prefect”

admin

Declarațiile lui Romanescu la adresa președintelui PNL, criticate de Dan Vîlceanu! „S-a înscris în corul pesediștilor”

admin

Iulian Popescu a vorbit cu premierului Orban, la micul dejun despre proiectele sale

admin

Investiții majore în localitățile din Gorj. PNDL II a deschis șantierele

admin

Declarații heirupiste: Tăriceanu, atac direct la managementul CEO

admin

Contracte de peste cinci milioane de lei au fost obținute de către firma familiei deputatului PNL Dan Vîlceanu

admin

Se caută soluții pentru UM Sadu. Cârciumaru către ministrul Bădălău: Ce măsuri de redresare dispuneți la UM Sadu sau ce aveți în plan cu această unitate de producție?

admin

PSD Gorj îl propune pe Ciprian Florescu secretar de stat în Ministerul de Interne.

admin

Prefectura Gorj va ataca în contencios mai multe hotărâri ale Consiliului Local Târgu Jiu

admin

Guvernul Orban a picat. Moţiunea de cenzură a fost adoptată cu 261 de voturi

admin

Victor Ponta: „Mai sunt 6 săptămâni și CEO nu are cele 150 de milioane de euro pentru certificatele verzi”

admin

Noul Guvern Orban, învestit cu 240 de voturi în Parlamentul României

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult