Secția de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Târgu Jiu își mărește echipa. Consiliul Județean Gorj a aprobat majorarea structurii de posturi din cadrul U.P.U.-SMURD, prin înființarea unui număr de 15 posturi corespunzătoare unor funcții contractuale de execuție.
Majorarea numărului de posturi se realizează prin raportare la numărul anual de prezentări ale pacienților în U.P.U.-SMURD, respectiv 40.000 (în condițiile creșterii semnificative a numărului anual de prezentări). Astfel, se va asigura necesarul de personal de specialitate pentru realizarea serviciilor medicale specifice acestei structuri, precum și continuitatea activității în cele 3 ture, în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale, în celelalte zile în care, potrivit prevederilor legale, nu se lucrează, precum și pe perioada concediilor de odihnă. „ A crescut numărul intervențiilor de consult medical ceea ce ne-a făcut să aprobăm și să obținem finanțare de la Ministerul Sănătății. Posturile aprobate sunt: 3 posturi de medic specialist, 3 posturi de asistent medical principal, 7 posturi de asistent medical debutant și 2 posturi registrator medical debutant. Este necesară această dezvoltare pentru că vedem această creștere semnificativă de pacienți. Sper ca săptămânile viitoare să vă prezentăm și proiectul de modernizare- reabilitare a secției UPU care deja a fost aprobat. O să facem tot ce este posibil pentru ca anul acesta să aducem în locația de pe Tudor și un computer tomograf”, a declarat președintele Consiliului Județean Cosmin Popescu.
Examen pentru posturile de șefi de secții
În aceiași ședință consilierii județeni au aprobat organizarea de concursuri în vederea ocupării unor funcții de conducere vacante la nivelul unității spitalicești. Astfel se va organiza concurs pentru ocuparea funcției de :
– şef de secţie la Secția Medicină Internă I;
– şef de secţie la Secția Medicină Internă II;
– şef de secţie la Secția Endocrinologie;
– șef de secție la Secția Cardiologie;
– şef de secţie la Secția Pediatrie;
– şef de secţie la Secția Obstetrică-Ginecologie;
– șef de secție la Secția Neonatologie;
– şef de secţie la Secția Neurologie;
– şef de secţie la Secția ATI I;
– şef de secţie la Secția ATI II;
– şef de secţie la Secția Chirurgie Generală I;
– șef de secție la Secția Chirurgie Generală II;
– șef de secție la Secția Ortopedie și Traumatologie;
– şef de secţie la Secția O.R.L.;
– şef de secţie la Secția Oftalmologie;
– șef de secție la Secția Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie;
– şef de secţie la Secția Urologie;
– şef de secţie la Secția Boli Infecțioase;
– șef de secție la Psihiatrie Acuți;
– şef de secţie la Oncologie Medicală;
– șef de secție la Dermatovenerologie;
– șef de laborator la Laborator Analize Medicale;
– șef de laborator la Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală (CT și RMN);
– șef de laborator la Laborator Explorări Funcționale;
– șef de serviciu la Serviciul special de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale;
– șef de serviciu la Serviciul de Medicină Legală;
– medic-șef la U.P.U. – SMURD.
Urmare a aprobării proiectului de hotărâre, procedurile de ocupare prin concurs/examen a funcțiilor de conducere vor putea fi desfășurate până la expirarea perioadei de 6 luni prevăzută de lege, pentru exercitarea temporară a acestora.