Opinia Gorjului

Sfinții Constantin și Elena. Cele mai importante tradiții și superstiții

Credincioșii ortodocși îi serbează, astăzi, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, datorită cărora creştinismul a devenit religie permisă. Jertfele sângeroase au fost interzise, iar duminica a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman. Perioada în care au domnit a rămas cunoscută ca „Epoca de Aur”.

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 – 22 mai 337), cunoscut ca Sfântul Constantin cel Mare, a fost împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306. Istoricii bisericeşti Eusebiu de Cezareea şi Lactanţiu afirmă că – înaintea luptei de la Pons Milvius (Podul Vulturului), din 28 octombrie 312, contra lui Maxenţiu –  Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă deasupra soarelui, cu inscripţia „prin acest semn vei învinge”. Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale crucea creştină, ca semn protector în lupte. Constantin a câştigat bătălia, iar dovadă a credinţei sale în ajutorul divin este inscripţia de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care el mărturiseşte că a câştigat lupta „prin inspiraţie divină”.

În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare a emis Edictul de la Milan, iar creştinismul a devenit „religie permisă”, alături de alte religii din imperiu. El ia, totodată, măsuri în favoarea Bisericii creştine, înlătură din legile penale pedepsele contrare creştinismului, îmbunătăţeşte tratamentul în închisori, uşurează eliberarea sclavilor, acordând episcopilor şi preoţilor dreptul de a-i declara liberi în biserici. A protejat prin lege pe săraci, orfani şi văduve, modifică legislaţia privind căsătoria, îngreunând divorţul şi pedepsind adulterul.

Sfinții Constantin și Elena. Monedă cu monograme creștine

De asemenea, împăratul Constantin a atribuit Bisericii creştine casele imperiale de judecată (basilikos oikia), care vor purta în continuare numele de bazilici. Încă din anul 317, el a început să bată monedă cu monograme creştine.

Împăratul Constantin cel Mare a declarat duminica – în anul 321 -, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, drept zi de odihnă în imperiu, zi în care şi soldaţii asistau la slujbă.

Împăratul şi familia sa au sprijinit repararea bisericilor, dar au ajutat şi la construirea altora mai mari şi mai frumoase la Ierusalim, Roma, Antiohia, Nicomidia, Tyr etc. Totodată, împăratul Constantin cel Mare a construit o nouă capitală – inaugurată la 11 mai 330 -, transformând oraşul Bizantium în oraşul Constantinopol, care timp de o mie de ani va fi capitala creştină a Imperiului Roman. Aici a construit numeroase lăcaşuri de cult, printre care Biserica Sfinţiilor Apostoli.

Din dorinţa de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui Arie. Sub influenţa Sfântului Atanasie cel Mare, Sinodul a proclamat învăţătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut” (Simbolul credinţei sau Crezul).

Sfântul Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 mai 337, şi a fost înmormântat în Biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.

Sfinții Constantin și Elena. Sfânta Împărăteasă Elena

Originară, probabil, din Drepanum (numit după aceea Helenopolis), din Golful Nicomidia, se presupune că era fiica unui hangiu. O legendă ulterioară, menţionată de Geoffrey of Monmouth, spune că era fiica regelui Coel, care a căsătorit-o cu Constantius Chlorus I pentru a evita războaiele dintre britanici şi Roma. Constantius Chlorus a divorţat de ea, în jurul anului 292, pentru a se căsători cu fiica vitregă a lui Maximian, Teodora. Constantin, fiul Elenei, a devenit apoi împărat al Imperiului Roman şi, ca urmare a ascensiunii acestuia, ea a devenit o prezenţă importantă la curtea imperială.

Potrivit istoricului Eusebiu, Sfânta Elena a primit botezul în anul 313. Sfânta împărăteasă a fost o creştină foarte evlavioasă sprijinind ridicarea a numeroase lăcaşuri de cult, printre care Biserica Învierii Domnului zidită lângă Sfântul Mormânt, biserica din Ghetsimani, precum şi alte 18 lăcaşuri de cult. De asemenea, Sfânta Elena a mers la Ierusalim, unde a găsit crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Sfânta Cruce a fost înălţatăîn văzul poporului creştin de episcopul cetăţii Ierusalimului, Macarie I, la 14 septembrie 326. Sfânta Împărăteasă Elena a murit la Roma, în anul 327.

Sfinții Constantin și Elena. Tradiții și superstiții

În ziua de 21 mai, în calendarul popular este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constandinu Puilor sau Constantin Graur. Se crede că în această zi, păsările îşi învaţă puii să zboare.

Ziua de Constandinu Puilor era ultima zi în care se mai semănau porumbul, ovăzul şi meiul. În popor se spune că tot ce se seamănă după această zi se usucă.

Totodată, este ziua în care păstorii hotărăsc cine va fi baci, unde se vor face stânele şi pe cine vor angaja să le păzească pe timpul păşunatului. Se măsoară şi se înseamnă pe răboj laptele de la oile fiecăruia.

Pentru apărarea de forţele malefice, ţăranii stăteau în jurul unui foc. Prin fumul de la acest foc erau trecute şi oile, ca să fie ferite de rele, pe timpul cât vor sta singure, la stână.

În ziua Sfinţilor Constantin şi Elena este bine să nu se lucreze, pentru ca holdele şi strugurii să nu fie distruşi. Până în 21 mai trebuie să fie semănate porumbul, ovăzul şi meiul, potrivit tradiţiei populare.

În ziua praznicului, pentru ca voia bună să se adune în familie, tradiția spune că trebuie să fie aduse în casă măcar trei fire de bujori îmbobociţi. De asemenea, în popor se crede că unul dintre membrii familiei este bine să ducă la biserică trei bujori, flori de lămâiţă, pâine şi dulciuri preparate în casă. Pentru ca duhurile rele să nu ia sporul laptelui, se mai păstrează datina „sperietoarea vrăjitoarelor”. În mediul rural, membrii familiei se adună în mijlocul gospodăriei, în jurul unui vas cu lapte. Cu toţii, cu mic, cu mare, vor bate cu linguri noi de lemn în vasele în care se fierbe laptele de obicei, strigând pentru a speria vrăjitoarele care le-ar putea fura laptele.

Sursa Cancan

Articole recomandate

Vești proaste pentru angajații din primării. Anul 2021 aduce restructurări

admin

Anunțul făcut de Raed Arafat! Crăciunul și Revelionul de anul acesta se vor desfășura în condiții atipice

admin

Ce se întâmplă cu Bacalaureatul și Evaluarea Națională în România. Klaus Iohannis a făcut publică decizia oficială

admin

Școala începe fără triaj epidemiologic

admin

Cum ne dezinfectăm corect telefoanele mobile, ca măsură preventivă împotriva coronavirusului!?

admin

O cantitate dublă de nitrat față de cea din Beirut, depozitată în Portul Constanța

admin

Klaus Iohannis, anunț de ultimă oră: Am obținut pentru România 79,9 miliarde de euro

admin

Un polițist a fost înjunghiat de un bărbat din Lugoj, după ce agentul i-a cerut să poarte masca de protecție

admin

Argentina a declarat doliu național timp de trei zile după moartea lui Diego Maradona. „Ai fost cel mai bun. Mulţumesc că ai existat”

admin

Noul drog care amenință Europa! Tinerii se îndrăgostesc de el datorită aromei sale

admin

Bătaie cu pumni și picioare din cauza certificatului verde!

admin

Pastila anti-COVID dezvoltată de Pfizer, eficientă și în cazul variantei Omicron

admin

Cât va fi salariul minim brut de la 1 ianuarie 2025. Vești bune pentru români!

admin

Cazul Caracal. Tonel Pop aruncă bomba! S-au găsit rămășițele unei a treia victime? Ancheta ajunge în Germania…

admin

”Există mai multe piste pe care lucrează Interpol”

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult