Creştinii îi sărbătoresc, în fiecare an, pe data de 8 noiembrie pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, cunoscuţi drept păzitorii oamenilor de la naştere şi până la moarte.
Potrivit credinței ortodoxe, cei doi Arhangheli purtători de sabie ca simbol al biruinței sunt conducătorii cetelor de îngeri și călăuzele sufletelor în drumul lor spre Rai. Vă reamintim că Sfântul Arhanghel Gavriil (Gabriel) a fost cel care i-a vestit Fecioarei Maria zămislirea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Astfel, el este asociat revelaţiei divine, dar şi milosteniei şi îndurării. El este arhanghelul – mesager, cel prin intermediul căruia divinitatea transmite veşti şi mesaje omenirii, dar şi cel care patronează Paradisul. El transmite oamenilor, prin graţia divină, inspiraţie, intuiţie şi harul clarviziunii.
Sfântul Mihail este protectorul direct al călugărilor, al armatelor creştine, al voievozilor, care purtau cu ei pe câmpul de luptă icoana Marelui Arhanghel. Supranumit și Aparatorul Credintei, Sfântul Arhanghel Mihail este cel mai invocat în slujbele bisericești pentru a păzi de război, dar și pentru a obține biruința în cazul unei lupte. Semnificatia numelui Mihail este: “Acela care este ca Dumnezeu”.
Din strămoși s-a stransmis și, totodată s-a păstrat în folclorul românesc, că Arhanghelii Mihail și Gavriil sunt păzitorii oamenilor de la naștere și până în ultima lor zi petrecută pe această lume. Mai mult, ei sunt asistenți la Judecata de Apoi, ard păcatele lumești și purifică conștiințele oamenilor. Arhanghelul Mihail păzește la căpătâiul omului muribund și îi apăra sufletul ca să nu i-l fure Satana.
Ce NU ai voie să faci de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
O superstiție larg răspândită este legată de protecția pe care Sfinții Mihail și Gavriil o oferă casei și familiei. În această zi, mulți credincioși evită să facă treburi casnice sau să lucreze în gospodărie, pentru a nu atrage ghinionul. Se consideră că munca în această zi sfântă poate aduce boli și necazuri asupra celor din casă. În schimb, oamenii sunt încurajați să se roage și să meargă la biserică pentru a cere binecuvântare și protecție.
O altă superstiție spune că pe 8 noiembrie nu este bine să te cerți sau să te superi. Conform tradiției, conflictele sau stările negative din această zi pot avea efecte nefaste asupra relațiilor și armoniei din familie pentru tot restul anului. De asemenea, un obicei întâlnit este ca, în ziua de Sfinții Mihail și Gavriil, să fie aprinse lumânări pentru sufletele celor adormiți.
Pe 8 noiembrie, ziua în care sunt prăznuiți Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, femeile însărcinate nu au voie să vorbească de rău pe cineva, pentru că se spune că tot răul pe care îl scot pe gură, va veni ca un bumerang înapoi, în viața lor. În plus, viitoarele mămici nu au voie să lucreze în această zi sfântă, fiincă bebelușul va fi unul extrem de leneș și delăsător.
Din bătrâni se spune că dacă vor ca cei din pântecele lor să aibă o viață îmbelșugată și trainică, femeile însărcinate trebuie să dea de pomană dulciuri și chiar haine.