24 februarie 2020
Opinia Gorjului

Se modifică conducerea Edilitara

Societatea Edilitara Public SA, care se află în subordinea Consiliului Local Târgu Jiu, va fi condusă de către un Consiliu de Administrație format din șapte membri, și nu din cinci cât sunt în prezent. Hotărârea a fost luată ieri, într-o ședință a Consiliului Local, care a stabilit și comisia care se va ocupa de selectarea membrilor. Proiectul de hotărâre a fost inițiat de către viceprimarul Aurel Popescu și consilierul Eduard Lădaru. Din această comisie vor face parte consilierii Eduard Lădaru (ALDE), Ion Butan (PSRO) și Nicolae Predescu (PSD). Propunerile pentru comisia de selecție au fost votate de Consiliul Local.

Articole recomandate

Investiție de peste 18 milioane de euro în sistemul de alimentare cu apă și canalizare din Tismana

admin

Clubul Pandurii a fost amendat de ITM. Antrenori și fotbaliști, neplătiți de un an de zile

admin

Primarul comunei Licurici și-a dat demisia din funcție

admin

Femeia din Cătunele care și-a dat foc a fost transferată la Spitalul de arși din București

admin

Pasarelele din Târgu Jiu vor fi reabilitate la vară

admin

Licean de la Țicleni, lovit cu piciorul în cap de un coleg

admin

Ședință de Consiliu Local cu scandal la Tismana. Poliția și jandarmii au intervenit

admin

Mobilizare în privința CORONAVIRUSULUI a autorităților din Gorj,

admin

Vezi rezultatele controalelor inspectorilor D.S.V.S.A. Au aplicat amenzi

admin

Vor începe lucrările de modernizare a Căii Eroilor în martie

admin

Ion Iordache cere despăgubiri pentru porcii mistreți uciși din complexul său de vânătoare

admin

Pericol de producere de accidente rutiere într-o intersecție cu sens giratoriu din Târgu Jiu

admin

Mașini moderne de curățenie pentru Edilitara

admin

Hala din Piața Centrală ar putea să rămână din nou goală

admin

Spațiile din cadrul Stadionului Municipal, închiriate la bucată de Primăria Târgu Jiu

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult