Opinia Gorjului

Scandal de proporții în comuna Jupînești

Doi tineri de 26 și 29 de ani, din comuna Jupînești, au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violenţe şi violare de domiciliu.

În seara de 31 iulie a.c., polițiștii au fost sesizaţi prin apelul 112 de o tânără de 15 de ani,  din comuna Jupînești, cu privire la faptul că ar avea un conflict cu mai multe persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că cei doi reținuți, împreună cu alți doi tineri, de 28 și 29 de ani, din comuna Jupânești și Bărbătești, toți aflați sub influența băuturilor alcoolice, au mers la locuința apelantei, unde au început conflict verbal, cu aceasta.

Din locuință a ieșit tatăl apelantei, în vârstă de 50 de ani, care era, de asemenea, sub influența alcoolului și care a încercat să-i îndepărteze pe cei patru, însă aceștia au pătruns, fără drept, în curtea locuinței și au început să exercite acte de violență asupra sa“, arată reprezentanții Poliției Gorj.

În apărarea tatălui său a intervenit și un tânăr, de 22 de ani, care a exercitat acte de violență asupra unuia dintre tinerii care provocaseră altercația, acesta suferind leziuni în zona capului, pentru care nu a solicitat intervenția ambulanței.

La rândul său, bărbatul de 50 de ani prezenta mai multe leziuni minore, în urma lovirilor, dar a refuzat prezența unui echipaj al ambulanței la fața locului pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.

Articole recomandate

Conducătorii auto din Gorj vor fi testați cu aparate DrugTest

admin

Un bătrân de 69 de ani a ajuns în arest din cauza geloziei

admin

Jandarmii montani au intervenit pentru a salva turiști rămași blocați

admin

„Cântăreața Teodora Pană mi-a rupt mâna cu parul“. Replica soțului: „Teodorei i-a dislocat proteza la silicon“

admin

Policlinica Spitalului Județean, fără director. „Nu îmi doresc această funcție“

admin

Două minore duse să se prostitueze în Portugalia. Proxeneții au câștigat sute de mii de lei

admin

100 de permise reținute și peste 440 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii rutieri

admin

Tânăr mort în urma unei bătăi. Agresorul este liber

admin

Poliția a aplicat trei amenzi pentru organizarea unei petreceri de logodnă în cartierul Obreja

admin

Bătrână, jefuită în timp ce se afla la cumpărături

admin

Și-a băgat soția în spital, din gelozie

admin

Funcționară din Primăria Albeni, scoasă pe holul instituției, pentru că a refuzat să elibereze o adeverință

admin

Scandal de proporții în Mătăsari. Șase persoane au fost reținute

admin

O femeie din Crasna a fost sfârtecată de câini

admin

Fiul unei judecătoare din Novaci, acuzat că și-a violat fosta iubită

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult