Opinia Gorjului

Restricţii COVID în România de 1 decembrie

Autoritățile încearcă să stopeze răspândirea variantei Omicron, astfel că mai multe măsuri anti-COVID au fost luate chiar și pentru festivitățile organizate de 1 decembrie, Ziua Națională a României. 

penci_ads id=”penci_ads_1″]

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit astăzi noi reguli de respectat în perioada următoare, inclusiv pentru ceremoniile oficiale dedicate Zilei Naționale a României.

– Se permite organizarea de ceremonii oficiale: ceremonia de 1 decembrie este permisă cu 400 de persoane în Bucureşti şi cel mult 200 de persoane în reşedinţele de judeţ. Participarea este permisa doar pentru cei vaccinaţi sau cei care au trecut prin boală.

– Se permite organizarea de festivităţi cu participarea a 300 de persoane;

– Se permite organizarea de festivităţi locale cu participare a maximum 150 de persoane;

– Se permite organizarea competiţiilor sportive în spaţii închise şi deschise la capacitatea de 30% din spaţiu, până la ora 21:00. Participarea este permisa doar pentru cei vaccinaţi sau cei care au trecut prin boală.

penci_ads id=”penci_ads_1″]

– Se permite organizarea de spectacole, concerte, evenimente culturale în aer liber la 30% din capacitatea spaţiului. Nu pot participa mai mult de 1.000 de persoane. Participarea este permisa doar pentru cei vaccinaţi sau cei care au trecut prin boală.

– Se permite organizarea de cursuri de formare profesională şi conferinţe până la ora 21:00, la 30% din capacitatea spaţiului. Nu pot participa mai mult de 150 de persoane. Participarea este permisă doar pentru cei vaccinaţi sau cei care au trecut prin boală. Iar cei prezenţi la eveniment sunt obligaţi să poarte mască de protecţie.

penci_ads id=”penci_ads_1″]

Și în Capitală continuă restricțiile

Autoritățile din Capitală încearcă să stopeze răspândirea variantei Omicron, astfel că mai multe măsuri anti-COVID au fost luate de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU), într-o şedinţă extraordinară.

Măsurile luate sunt valabile până pe 8 decembrie. Hotărârea prevede şi reglementări privind desfăşurarea ceremoniilor de Ziua Naţională a României. Astfel, Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a decis să prelungească restricțiile deja în vigoare până la data de 8 decembrie, deși Capitala are o incidenţă de 2,26 cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 la mia de locuitori, în scădere faţă de zilele anterioare.

penci_ads id=”penci_ads_1″]

Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci rămâne interzisă, iar persoanele nevaccinate sau netrecute prin boală pot merge la biserici, magazine alimentare, târguri, bâlciuri şi talciocuri, cu purtarea măştii de protecţie şi respectarea normelor de protecţie sanitară.

Se menţine în București obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, în toate spaţiile publice închise şi deschise, precum şi la locul de muncă şi în mijloacele de transport în comun.

Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 22:00 – 5:00, cu următoarele excepţii:

penci_ads id=”penci_ads_1″]

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.

penci_ads id=”penci_ads_1″]

Aceste măsuri NU se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2 şi care fac dovada îndeplinirii acestei condiţii prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.

Sursa Cancan

Articole recomandate

Mai mulţi abonaţi din reţeaua Orange, nu pot suna sau intra pe internet

admin

Adio, roșu! Ce culoare trebuie să porți de Revelion 2025

admin

Cum am filmat-o pe Anamaria Prodan, după ce s-a aflat că divorțează. A ieșit cu 1 mil. € la un kebab

admin

Medic din Mehedinți acuzat că a eliberat certificate Covid false, arestat preventiv

admin

Peste 31.000 de persoane au fost imunizate în ultimele 24 de ore! Câte reacții adverse au fost înregistrate

admin

Descoperire înfiorătoare după scanarea curţii lui Gheoghe Dincă! S-a confirmat cel mai negru scenariu

admin

Grav accident în Argeș, după ce un autoturism s-a răsturnat. Șase persoane au fost rănite, dintre care patru copii

admin

Calcul complet. Ce pensie ia un român, dacă s-a pensionat cu o vechime de 42 de ani

admin

Sălile de fitness se redeschid de pe 15 iunie! Ce reguli trebuie să respecte clienții

admin

America este cuprinsă de proteste violente! Manifestații active au loc în 32 de orașe americane. Mulțimea scandează împotriva lui Donald Trump

admin

Al treilea băcăuan confirmat cu coronavirus a venit din Spania

admin

Un român a murit în Italia! A fost răpus de coronavirus. Anunţul oficial al MAE

admin

Rabla pentru electrocasnice 2019. Cum poți folosi voucherul

admin

Un român a fost arestat în Italia după ce a furat din locuința bătrânei căreia i-a renovat casa

admin

Românii vor avea cărți noi de identitate

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult