Opinia Gorjului

Radu Mazăre, extrădat din Madagascar, urmează să fie adus luni, sub escorta Poliției, în România

Radu Mazăre, condamnat definitiv la 9 ani de închisoare cu executare, urmează fie adus, luni, în România, sub escorta Poliției, după ce autoritățile din Madagascar au admis solicitarea de extrădare din partea țării noastre, potrivit Poliției Române.

După ce, pe 14 mai, autoritățile din Madagascar au admis cererea de extrădare înaintată de Ministerul Justiției din România în ceea ce-l privește pe fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, Poliția Română a început procedurile pentru aducerea acestuia în țară și a trimis o escortă, formată din polițiști români, pentru a-l prelua pe fostul edil și a-l aduce pe teritoriul României, ca să-și ispășească pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că fostul primar al Constanței va sosi pe Aeroportul Henri Coandă București, luni seară, la ora 20.10, fiind posibil ca aeronava cu care vine Radu Mazăre să aibă escală la Paris. Potrivit procedurilor, după ce este adus în țară, fostul primar trebuie încarcerat și apoi plasat în perioada de carantină de 21 zile.

Fratele lui Radu Mazăre, declarații uluitoare

Fratele fostului edil, Mihai Mazăre, a lăsat însă de înțeles că decizia extrădării nu a fost luată legal pentru că nu a fost dată de un judecător din Madagascar, precizând că nu-l va aștepta pe fratele său la aeroport.

„Eu zic să nu ne grăbim, stați să vedem ce o să se întâmple luni la aeroport. În Madagascar, există o legislație internă adaptată la legislația internațională care spune că extrădările care se fac, așa cum ați văzut și în cazul Ghiță sau Udrea, se fac în urma deciziei unui judecător, unei decizii definitive. Extrădarea lui Radu Mazăre nu a fost judecată de niciun judecător în Madagascar. Conform normelor de procedură de acolo, acest lucru ar trebui să se întâmple. Dacă el nu se întâmplă, înseamnă că se realizează un abuz în extrădarea lui Radu Mazăre”, a declarat Mihai Mazăre, la Antena 3.

Radu Mazăre este plecat în Madagascar de mai bine de un an, iar acolo a făcut demersuri, potrivit avocaților săi, pentru a obține azil.

Fostul primar al Constanței a fost dat în urmărire internațională după ce, pe 8 februarie 2019, magistrații Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat definitiv la nouă ani închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

Imediat, autorităţile române, prin Interpol, au emis un mandat de căutare a acestuia, iar pe 8 mai, Radu Mazăre a fost reținut de autoritățile din Madagascar, el aflându-se cu iubita sa. Ulterior, el a fost arestat pentru 6 zile.

Pe 13 mai, ministrul interimar al Justiţiei anunța că a fost predat autorităţilor din Madagascar dosarul pentru extrădarea fostului primar al municipiului Constanţa, iar, cinci zile mai târziu, tot Ana Birchall transmitea că autorităţile din Madagascar au aprobat extrădarea fostului edil și că, astfel, demersurile care țineau de Ministerul Justiției român fuseseră încheiate.

Sursa Cancan

Articole recomandate

Profesor universitar din Sibiu, filmat de studenţi în timp ce naviga pe site-uri erotice: “Voi formula plângere penală” | FOTO & VIDEO

admin

S-a întâmplat la Botoșani. S-au călcat în picioare pentru o poză cu 3 Sud Est

admin

Veste proastă pentru fumătorii din România! Țigările metolate dispar de pe piață în trei luni

admin

Milioane de lei ascunși în cutii și la saltea, în casa unui traficant de droguri din București

admin

Bianca Drăgușanu, prima reacție după ce s-a aflat că Alex Bodi a bătut-o. Cum și-a umilit fostul iubit: „În viața mea..

admin

Cât costă un test pentru coronavirus. Un medic a dezvăluit suma

admin

Cei care au obținut nota maximă la Bacalaureat și Evaluarea Națională vor primi bani de la Guvern

admin

Peste 136.000 de elevi s-au înscris la prima sesiune a bacalaureatului. Probele scrise încep luni

admin

Aproape 63.000 de persoane vaccinate în România, în ultimele 24 de ore. Câte reacții adverse au fost raportate

admin

Noi reguli! De ce va fi nevoie să lăsăm numele şi numărul de telefon atunci când ieșim la terasă

admin

La mai puțin de două luni de când ocupă această funcție, șeful Poliției Caracal se pensionează

admin

Record la vaccinare! Peste 91.000 de persoane au fost imunizate cu prima doză în ultimele 24 de ore

admin

Aroganță, în vreme de pandemie! Regele Thailandei s-a izolat într-un hotel de lux din Germania, alături de 20 de femei

admin

ANPC a retras de pe piață peste 30 de milioane de măști de protecție

admin

Oamenii care se vindecă de COVID-19 nu sunt liberi să meargă acasă! La ce sunt supuși aceștia

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult