Opinia Gorjului

Protest împotriva conducerii Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu

Mai mulți sindicaliști din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu au protestat, ieri, în Piața Prefecturii din municipiul Târgu-Jiu împotriva conducerii unității medicale. Oamenii sunt revoltați că în urma scandalului substanțelor depozitate în mod necorespunzător în magazia spitalului cel care are suferit este gestionarul, și nicidecum managerul Gigel Capotă. Astfel, magazionerul a fost sancționat cu 2.000 de lei de către Direcția de Sănătate Publică Gorj, pentru că nu avea condiții pentru depozitarea acelor substanțe, dar și pentru că nu avea grafice pentru temperatură.

„Omul acesta este un simplu muncitor care manipulează și gestionează niște produse, substanțe și dispozitive medicale care nu trebuie să stea în acel șopron unde nu există nici măcar o sursă de încălzire sau un frigider. Fostul șef de la aprovizionare a mers la magazie și a pus-o pe doamna care lucrează acolo să tragă formol cu gura pe furtun. Nu este posibil așa ceva“.

Reactivi folosiți în laborator păstrați în condiții necorespunzătoare

În magazia Spitalului Județean erau depozitate o serie de substanțe, reactivi și dezinfectanți în condiții necorespunzătoare. Situația este gravă deoarece reactivii sunt folosiți la analizele de laborator, care pot fi eronate. oate aceste substanțe ar fi trebuit păstrate în farmacia Spitalului Județean Gorj, acolo unde șef este fiul lui Ion Călinoiu, fostul președinte al Consiliului Județean Gorj.

Sursa Impact in Gorj

Articole recomandate

Calea Eroilor va fi modernizată de o firmă italiană

admin

Presiuni pentru inaugurarea Stadionului. Romanescu: Cât voi fi primar, în condițiile în care nu se face recepția, toate cheltuielile le voi pune în seama Companiei Naționale de Investiții și a constructorului

admin

Caz de pestă porcină și la Bolboși

admin

Medic din Arabia Saudită la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu

admin

Concedii medicale restante la plată de 12 milioane de lei către firmele din Gorj

admin

Nou cooking show la Antena 1 cu Scărlătescu, Bontea şi Dumitrescu

admin

Activitatea Tribunalului Gorj va fi restricționată

admin

A scăzut numărul turiști care ajung în județul Gorj

admin

Încasări mult mai mari la Parcarea Rodna după montarea camerelor video de supraveghere

admin

Primul dispozitiv din România de detectare a victimelor din avalanșă a fost montat la Rânca

admin

Premierul Florin Cîţu a anunţat noi relaxări de la 1 august

admin

Șase medii de 10 la Evaluarea Națională în Gorj

admin

Izolat la Secția de boli infecțioase un pacient cu simptome de răceală

admin

A fost eliberat din arest, polițistul acuzat că a comis furturi în Germania

admin

Se amână pronunțarea falimentului clubului de fotbal Pandurii

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult