Opinia Gorjului

Prinși în timp executau lucrări de excavare și extracție de agregate mineral fără autorizație

Polițiști din cadrul Postului de Poliție Bumbești Pițic s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, de 60 de ani, din municipiul Fetești, județul Ialomița și un altul, de 38 de ani, din comuna Glodeni, județul Dâmbovița, ambii angajați ai unei societăți comerciale, executau lucrări de excavare și extracție de agregate minerale din albia pârâului Cernăzoara, de pe raza comunei Bumbești Pițic.

Lucrările erau executate cu un buldoexcavator și o autoutilitară, fără ca societatea comercială să dețină autorizație de exploatare.

„La fața locului s-au deplasat și angajați ai Serviciului de Gospodărire a Apelor Române Gorj care au participat la cercetarea locului faptei, prejudiciul fiind în curs de stabilire. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuarea de activități miniere fără permis sau licență, conform Legii minelor 85/2003“, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Gorj.

Sursa Impact in Gorj

Articole recomandate

Transporta ilegal persoane și a rămas fără mașină

admin

Minerii s-au luat la bătaie la mina Leurda

admin

Trei gorjence, snopite în bătaie de bărbații lângă care trăiesc

admin

Incendiu violent la Țânțăreni. Focul s-a apropiat de gospodării

admin

Amendă pentru lucrările de construcție executate de oamenii primarului din Albeni

admin

În plină stare de urgență din cauza infecțiilor cu coronavirus, au făcut petrecere în cartierul Obreja

admin

Paranghelie în Obreja terminată cu amenzi de la Poliția Locală

admin

Prostituată plătită cu bani falși

admin

„Cântăreața Teodora Pană mi-a rupt mâna cu parul“. Replica soțului: „Teodorei i-a dislocat proteza la silicon“

admin

Accident de muncă la CEO. Un salariat s-a electrocutat

admin

Braconier prins de polițiști în timp ce pescuia pe Jiu

admin

Reținut pentru amenințare

admin

Nicio zi fără violență în familie

admin

Vântul puternic a făcut ravagii în județul Gorj

admin

Și-a bătut concubina, după care s-a urcat la volan în stare de ebrietate

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult