Opinia Gorjului

Polițiștii și Protecția Animalelor au salvat un câine plin de boli și lăsat să moară pe domeniul public


Polițiștii și Serviciul pentru Protecția Animalelor Gorj au salvat marți un câine plin de boli și lăsat să moară pe domeniul public din comuna Lelești. Animalul prezintă boli de piele și abia se ține pe picioare. Nu avea la dispoziție nici măcar apă. Nu se știe cine l-a abandonat, având în vedere că este nemicrocipat.

„Ne-am deplasat în localitatea Lelești, împreună cu IPJ Gorj, Biroul pentru protecția animalelor, cu privire la punerea în aplicare a unui ordin de plasare în adăpost a unui exemplar canin care prezintă boli de piele și este lipsit de hrană, apă și adăpost corespunzător.

La fața locului s-a constatat că exemplarul canin, mascul, rasă metis, cu vârsta aproximativă de 4 ani, culoare alb, nemicrocipat, nesterilizat, prezintă alopecie generalizată, eritem cutanat, fiind vorba despre o dermatită micotică și demodicoză canină, care au fost confirmate după efectuarea testelor de specialitate.

Acesta a fost transportat către clinica veterinară pentru a se asigura tratamentul și intervențiile de specialitate necesare”, a precizat Luis Popa, directorul Serviciului pentru Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Gorj.

Sursa Gds

Articole recomandate

Teatrul de vară din Târgu Jiu va denumirea de „Nelu Dumitru“

admin

Exponențial investește în tineri. “Bucătăria viitorului văzută prin ochii tinerilor arhitecți”

admin

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, precizări despre cum se poate obţine şomajul tehnic! Cine şi cum are dreptul să primească

admin

Garduri separatoare au fost montate în Kaufland-ul din Târgu Jiu, pentru limitarea accesului nevaccinaților

admin

Tocanul de oaie de la Stâna Ștefanu, înregistrat ca produs tradiţional. Ministrul Daea vine pe Tansalpina pentru a înmâna atestatul

admin

Boala teribilă care a dus la moartea fostei soliste de la „Doina Gorjului“, Ileana Bacîtea

admin

3 Sud Est, seară incendiară la Zilele Comunei Stejari

admin

Când vor ajunge troleibuzele moderne la Târgu Jiu

admin

Au nevoie de ajutor după ce le-a ars casa! O familie din Jupânești a rămas pe drumuri într-o noapte

admin

Salina de la Turda găzduiește expoziția fotografului gorjean Teodor Dădălău

admin

3 milioane de lei pentru modernizarea primăriei din Rovinari

admin

Vouchere în locul alocațiilor

admin

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, dotat cu aparatură medicală nouă

admin

Asistență la domiciliu pentru persoanele vârstnice singure

admin

Protest al copiilor care vror să facă sport în Piața Prefecturii din Târgu Jiu

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult