
PMP a anunţat, sâmbătă seară, că s-a decis continuarea discuţiilor cu PNL ”privind un proiect politic comun”, fiind stabilită o echipă de negociere în acest sens.
”Consiliul Naţional al Partidului Mişcarea Populară, reunit în 13 noiembrie, a decis continuarea discuţiilor cu Partidul Naţional Liberal privind un proiect politic comun, desemnând şi o echipă de negociere în acest sens”, a transmis, sâmbătă seară, PMP într-un comunicat de presă.
Surse liberale declarau, vineri, că Biroul Executiv (BEx) al PNL a hotărât demararea discuţiilor cu PMP în vederea fuziunii prin absorbţie, iar liberalii au stabilit o echipă de negociere pentru aceste discuţii. Preşedintele PMP, Cristian Diaconescu, a declarat, în aceeaşi zi, la Digi24, că tema fuziunii dintre PNL şi PMP nu a fost dezbătută în formaţiunea politică pe care o conduce, dar că, în cursul zilei de sâmbătă, va avea loc o discuţie despre cooperarea cu liberalii. El a confirmat, însă, că a discutat cu Florin Cîțu despre o cooperare aprofundată.
„Acest lucru îl stabilim, dacă există și interesul PNL din această perspectivă. Nu ne poate lăsa indiferenți ce se întâmplă pe partea dreaptă a eșicherului politic”, a arătat președintele PMP.
Ideea de cooperare a venit din partea ambelor partide, a mai spus Cristian Diaconescu.
„PMP are peste 2.200 de aleși locali și 50 de primari, deci dialogul dintre noi – și la nivel local, și la nivel central – cu toate forțele politice este unul logic, până la urmă, chiar dacă nu suntem în Parlament, trebuie să ne ducem mandatul, care, mai ales la nivel local, este foarte important pentru diverse proiecte”, a punctat liderul PMP.
Fostul președinte Traian Băsescu a venit, la rândul său, cu precizări și a anunțat, vineri, că nu se implică în fuziunea cu PNL și nu va participa la niciun fel de discuții. El a declarat, într-o postare pe Facebook, că după pierderea alegerilor legislative din 2020, nu a mai avut niciun fel de implicare în activitatea partidului.