Peste 130 de gorjeni au fost amendaţi, sâmbăta trecută, pentru că au ieşit din case fără un motiv întemeiat. Verificările şi sancţiunile au fost aplicate de echipe mixte alcătuite din poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari. Valorea sancţiunilor aplicate se ridică la aproximativ 260.000 de lei (2,6 miliarde lei).
8 persoane din județul Gorj au fost diagnosticate cu infecția COVID-19. 7 au fost diagnosticate pe teritoriul județului Gorj, iar o persoană din județul Gorj a fost diagnosticată în municipiul București, la data diagnosticării aflându-se într-un centru de carantină din municipiul București. Din fericire, dintre cele 8 persoane diagnosticate, 4 au fost declarate vindecate, iar din informațiile pe care le deținem, celelalte 4 prezintă o stare de sănătate generală bună.
Sfârșitul de săptămână a fost unul foarte încărcat și în ceea ce privește plasarea în carantină sau autoizolare a persoanelor care au venit pe teritoriul județului Gorj din zone roșii sau galbene de risc epidemiologic. 229 de persoane au fost plasate în carantină începând cu data de 4 aprilie până la această oră. Majoritatea dintre acestea au fost preluate din alte județe de către echipaje ale ISU Gorj și transportate cu mijloace speciale de transport către centrele de carantină de pe raza județului. La data prezentului comunicat 589 persoane se află în carantină și 1925 persoane se află în autoizolare la domiciliu.
„Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358.
Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. Deasemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20“, se arată într-un comunicat de presă al Grupului de comunicare al Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Gorj (CJCCI) Gorj.