28 ianuarie 2020
Opinia Gorjului

Permis de conducere fals prezentat polițiștilor

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din municipiul Târgoviște, a fost oprit în trafic de un echipaj de poliție pe DN 66, în zona localității Vârț.

„Cu ocazia controlului, acesta a prezentat un permis de conducere ce s-a dovedit a fi fals, drept pentru care, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu posedă permis de conducere și uz de fals“, a spus Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.

Articole recomandate

După gratii, pentru încălcarea ordinului

admin

Pleacă Ișfan, vine Ișfan!

admin

Blocurile din cartierele mărginașe din Târgu Jiu, înfrumusețate cu desene

admin

Sarcină: Nu știu. Există Viitorul Pandurii?

admin

Adolescent de 16 ani, acuzat de tentativă de omor

admin

BĂTĂLIE PE MEMBRI, ÎNTRE PSD ȘI ALDE

admin

A FĂCUT ACCIDENT ȘI A PLECAT LA BAR

admin

Spitalele din Gorj vor primi aproximativ 200 de miliarde de lei vechi, în urma vizitei efectuate de Ministrul Sănătății

admin

Bătrâni au fost găsiți decedați de către pompieri în propriile locuințe

admin

Consilier prins cu salvările furate, în curte

admin

CINE VA CÂNTA LA INAUGURAREA STADIONULUI?

admin

Satul Pocruia și Mănăstirea Tismana, afectate de inundații

admin

Tismana, oraș încă patru ani

admin

HOȚ DIN PETROȘANI, CU “LOC DE MUNCĂ” ÎN TÂRGU JIU

admin

Accident rutier la Glogova. Patru persoane au fost rănite

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult