Opinia Gorjului

Parcarea inaugurată în urmă cu an, distrusă într-o seară!

Una dintre cele mai moderne parcări din județul Gorj a fost vandalizată. Este vorba despre locația de pe Drumul Naţional 66 , pe sectorul cuprins între localităţile Târgu Jiu şi Bumbeşti Jiu. Reprezentanții SDN au depus deja o plângere la poliție însă munca oamenilor legii va fi grea având în vedere că în zonă nu există camere de filmat.

Zona de relaxare a șoferilor, din Iezureni, a fost distrusă. Cei care și-au lăsat amprenta asupra locului au distrus coșurile de gunoi lăsând în urmă și propria mizerie de caracter. Cristi Tudor, reprezentantul Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu, a anunțat că a depus deja o plângere la poliție pentru prinderea făptașului.

Bunul simț, lipsește

„Am fost anunţaţi de un participant la trafic despre situația din parcarea de pe DN 66. Am constatat că zece coşuri au fost distruse în totalitate, iar două au dispărut, fiind luate cu totul. Am făcut o plângere la Poliția din Bumbești Jiu. Nu sunt camere video în zona respectivă iar montarea lor ar însemna o investiție majoră. Noi ne-am bazat pe civilizația oamenilor și pe bunul simț. Trebuie să înțeleagă toată lumea că aceste parcări sunt făcute din bani publici, din banii nostri, și că sunt pentru toată lumea. “, a spus Cristi Tudor, reprezentantul Secţiei Drumuri Naţionale Târgu Jiu.

Sursa Impact in Gorj

Articole recomandate

Alex Bodi, fostul soț al Biancăi Drăgușanu rămâne după gratii

admin

Invitații Online: O Modalitate Modernă de a Împărtăși Bucuria Evenimentelor

admin

Srilankezi aduși să lucreze la o societate din Târgu Jiu

admin

Ion Caramitru și Horațiu Mălăele, premiați de UCB

admin

Liderul PSD Marcel Ciolacu vrea mix energetic

admin

Valuri, valuri de turiști la Rânca. După Crăciun, urmează Revelionul!

admin

Betonul amprentat tot mai inestetic. Romanescu: „Am sistat în acest an reparațiile”

admin

Mega concert la inaugurarea Stadionului Municipal Târgu Jiu. Cine ar putea să cânte

admin

Finanțare europeană pentru construcția drumului expres Târgu Jiu – Craiova

admin

Persoanele vaccinate cu schemă completă pot ridica tichetele de masă

admin

Atenție la sacrificarea porcilor. Este OBLIGATORIU să știi

admin

Au fost eliminate pensiile speciale

admin

Patru oferte în cursa pentru lotul 1 al autostrăzii Craiova – Filiași

admin

Angajații Primăriei Stoina au refuzat să intre sediul instituției

admin

Încasări mult mai mari la Parcarea Rodna după montarea camerelor video de supraveghere

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult