Opinia Gorjului

O persoana a fost ranită în accident pe Defileul Jiului

Accident pe Defileul Jiului soldat cu rănirea unei persoane. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat, de 38 de ani, din Municipiul Craiova, județul Dolj , in timp ce conducea un autoturism pe DN 66 din direcția Petroșani –Târgu Jiu, ar fi derapat intr-o curba la dreapta pătrunzând pe sensul opus, intrând in coliziune cu un autoturism condus de un tânăr, de 25 de ani, din comuna Baru, județul Hunedoara.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei tinere, de 28 de ani, din municipiul Târgu Jiu, pasageră în autoturismul condus de tânărul de 25 de ani, aceasta fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporala din culpa.

Articole recomandate

Vântul puternic a făcut ravagii în județul Gorj

admin

Urmărit zeci de kilometri de poliție, după ce a refuzat să oprească

admin

Un pod din Stoina s-a prăbuşit peste muncitori. A fost solicitat elicopterul SMURD pentru o femeie care e în stare gravă

admin

Amenzi și dosare penale pentru cei care nu au respectat măsurile de limitare a infecțiilor cu COVID-19

admin

Pieton accidentat mortal la Urdari

admin

Polițist mort într-un accident rutier

admin

Patroana unui local din Târgu Cărbunești a fost snopită în bătaie de tatăl unui client

admin

Scandal de proporții în Mătăsari. Șase persoane au fost reținute

admin

Paranghelie în Obreja terminată cu amenzi de la Poliția Locală

admin

În plină stare de urgență din cauza infecțiilor cu coronavirus, au făcut petrecere în cartierul Obreja

admin

Primarul de la Vladimir, reținut de polițiști

admin

Accident rutier cu 2 persoane rănite

admin

Balastiera din Crasn a fost amendată de Garda de Mediu

admin

Amenzi de zeci de mii de lei aplicate de către inspectorii de muncă

admin

A furat mai multe bunuri dintr-o locuință din Turceni

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult