Opinia Gorjului

Noii viceprimarii ai municipiului Târgu-Jiu au fost desemnați

Bogdan Bejinaru și Gabriel Coica sunt noii viceprimari ai municipiului Târgu-Jiu. Anunțul a fost făcut, in urma cu putin timp, de edilul orașului care a ținut sa transmită un mesaj celor doi.

,,Îi felicit pe cei doi noi viceprimari ai municipiului Târgu Jiu, Bogdan Bejinaru și Gabriel Coica! În această seară am convocat o ședință de îndată a noului Consiliu Local pentru a stabili componența comisiilor de specialitate și a desemna viceprimarii. Sunt onorat să continui munca în slujba cetățenilor municipiului Târgu Jiu alături de această echipă și sunt convins că împreună vom reuși să modernizăm orașul și să-l transformăm în acea localitate de care să fim, cu toții, mândri!

Le urez atât celor doi viceprimari cât și consilierilor mult succes și le doresc să se ridice la nivelul așteptărilor cetățenilor care le-au acordat încrederea”, a fost mesajul transmis de edilul municipiului, Marcel Romanescu.

Articole recomandate

Cadrele didactice care nu au fost încă vaccinate, refuză să intre la ore

admin

România face parte din Grupa J a preliminariilor europene ale Cupei Mondiale din 2022

admin

Pandurii reia antrenamentele în iulie

admin

S-a aruncat de etaj și a rămas suspendat pe o copertină

admin

3 din cele 10 firme, care doreau să intre în acționariatul Pandurii Târgu-Jiu, s-au retras

admin

Primul meci pe noul stadion Municipal din Târgu Jiu!

admin

Lista actualizată a țărilor de risc epidemiologic. Intri în izolare dacă vii din aceste ţări

admin

CSM Târgu Jiu caută tineri dornici să se afirme în lumea sportului

admin

Competiție sportivă europeană, la Târgu Jiu. 300 de participanți sunt așteptați în orașul lui Brâncuși

admin

Cea mai bună șahistă din țară este gorjeancă

admin

Modernizarea UM Sadu, o certitudine

admin

Nume mari ale fotbalului românesc, la inaugurarea stadionului din Târgu Jiu

admin

Decizia luată de Bălăeț cu privire la plecarea sa de la CSM Târgu Jiu

admin

Eugen Trică este noul antrenor la FC U Craiova

admin

A rămas fără permis după ce a ignorat semnalele polițiștilor

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult