Opinia Gorjului

Noi detalii despre gemenele românce care s-au sinucis într-un parc din Paris! Lucreția și Mariana erau din București! Cum le-au descoperit trupurile e înfiorător



Opinia publică franceză a fost șocată în momentul în care trupurile a două surori gemene au fost descoperite în lacul din Parcul Montsouris din Paris, vineri dimineaţa. Un trecător a dat alarma, iar poliția a sosit imediat la fața locului. Dar nu s-a mai putut face nimic pentru cele două surori.

Apoi a survenit și surpriza uriașă. Era vorba despre două românce, Lucreția și Mariana, ele lăsând pe o bancă și o scrisoare de adio. Un detaliu teriafiant a ieșit la iveală. Cele două surori gemene au murit… îmbrățișate, ca și cum nu ar fi dorit să se despartă nici dincolo de viață. Până și anchetatorii au fost sensibilizați de o astfel de imagine cutremurătoare.

Cele două surori aveau feţele acoperite cu un fular – eșarfă, conform altor informații – şi erau complet îmbrăcate. Potrivit actelor de identitate găsite asupra lor, se numeau Lucreţia şi Mariana, erau născute în decembrie 1970 şi aveau domiciliul în Bucureşti. Polițiștii nu au descoperit urme de violență pe trupurile lor.

Citește și: DOUĂ GEMENE DIN ROMÂNIA S-AU SINUCIS LA PARIS! LUCREȚIA ȘI MARIANA AU LĂSAT UN BILET DE ADIO! CADAVRELE DESCOPERITE LA ORA 07:15

”Nu am descoperit urme de violență”

”La prima vedere, nu am descoperit urme de violenţă pe corpul victimelor, dar abia după raportul medicului legist putem trage o concluzie”, au declarat poliţiştii. Însă anchetatorii înclină să creadă, deocamdată, că a fost vorba despre o dublă sinucidere.

Unul dintre locuitorii care stau în apropierea parcului a declarat: ”Este un parc foarte liniștit, cu excepția cazului când este deschis până noaptea târziu, mai ales în timpul verii”. Anchetatorii au interzis accesul în parcul Montsouris pentru ca eventualele probe să nu fie distruse.

 




Sursa Cancan

Articole recomandate

Clipe de groază, la Cluj! Un jandarm se zbate între viață și moarte după ce a fost lovit cu un scaun în cap de un suporter

admin

Măsuri severe pe Aeroportul Otopeni! Se pregătește aterizarea în București a primilor pasageri din Italia

admin

Bătaie ca-n filme în centrul Vasluiului! ”M-au căutat cu cagule, cu pumnale, eram într-o parcare…”

admin

Mireasa jihadistă a fost ucisă! Era cea mai vânată femeie în Franța

admin

Un mort și patru răniți în urma unui accident între două mașini în Hunedoara

admin

Cum răpea și viola Gheorghe Dincă: “A oprit mașina și mi-a zis: Hai să îți arăt…”

admin

Coronavirusul a făcut ravagii în Italia! Oamenii nu mai ies din case, iar magazinele sunt goale

admin

Dragnea, lăsat să înghețe în celulă

admin

“Oh, Ramona!”, prima producție românească cu peste un million de dolari în box office!

admin

Unchiul lui Leo de la Strehaia a murit într-un accident! Ion Mituș nu purta centură de siguranță și a fost aruncat din mașină

admin

Mesajul primit în această seară de români prin serviciul Ro-Alert! “Rămâneți în case. Tip: alerte extreme”

admin

Președintele PMP, Eugen Tomac, invitat de onoare la reședința lui Donald Trump

admin

Oasele găsite la casa lui Gheorghe Dincă ar fi 100% umane

admin

Rechizite gratuite în valoare de 250 de lei, pentru elevii din România. Ce trebuie să facă părinții

admin

Un incendiu a izbucnit la un depozit de materiale pentru construcții din Capitală

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult