Opinia Gorjului

Mihai Paraschiv, director la Transloc! Romanescu: ”Nu am ascuns niciodată prietenia pe care o am cu Mihai”

Consilierul liberal, Mihai Paraschiv, la un pas de a obține conducerea Transloc. Deși concursul pentru această funcția nu s-a încheiat, toate premisele indică faptul că alesul din Consiliul Local Târgu Jiu îl va înlocui pe Căilean din fruntea unității de transport public în comun. Primarul Marcel Romanescu recunoaște că este încântat de cel care va prelua frâiele Transloc.

Prima probă a avut deja loc, din spusele primarului rezultatul final urmând să fie validat de Consiliul de Administrație. În privința colaborării cu Mihai Paraschiv, edilul Marcel Romanescu susține că este mai mult decât încântat. “Să vă spun că nu, v-aș minți! Normal că mă mulțumește, pentru că este colegul meu! Este un om care până la această vârstă a demonstrat foarte multe lucruri în domeniul privat. Sunt sigur că și în noul sistem va face față! Mai mult decât atât, mă încântă faptul că în perioada următoare suntem puși în situația implementării unor proiecte pe fonduri europene în valoare de 40 de milioane de euro doar pe Transloc.

Mihai vine din mediu privat și știe ce însemană competiția, și, pe de altă parte, este bun vorbitor de limbi străine. Trei din companiile înscrise în licitație sunt companii internaționale și ar fi bine ca imediat ce se desemnează câștigătorul, Mihai să se deplaseze la societățile respective și să vadă exact care sunt termenele minimale în care s-ar livra troleele la Târgu Jiu. Nu am ascuns niciodată prietenia pe care o am cu Mihai sau relația foarte bună pe care am avut-o de când suntem colegi în PNL Gorj. Mihai este absolvent pe acest domeniu, nu văd ce motive ar avea să nu facă performanță”, a declarat primarul Marcel Romanescu.

Căilean, absent

În sala de concurs nu a fost prezent actualul director, lucru confirmt de primar. “Domnul Căilean nu s-a prezentat la acest concurs, nu a fost în sală pentru a concura pe această poziție”, a mai afirmat primarul Municipiului Târgu Jiu.

Sursa Impact in Gorj

Articole recomandate

Numărul de controlori pe autobuzele și troleibuzele se va dubla

admin

Magazia Spitalului de Urgență Tg-Jiu, închisă de ITM

admin

Restaurante, hoteluri și cafenele, închise în Gorj

admin

Se modifică Codul Rutier pentru a preveni ,,Live-ul” la volan

admin

Din nou emoții. Ministrul nu a semnat, încă, actul de predare–primire al Stadionului Municipal. Romanescu: „Până joi nu voi da drumul la invitații

admin

Viitorul familiei Sarcină reclamat la FRF de Viitorul lui Hagi

admin

Trei noi cazuri de pestă porcină africană

admin

Parcarea inaugurată în urmă cu an, distrusă într-o seară!

admin

Tudor despre excedentul financiar al lui ”Romanescu”: „Banii nu vor putea fi cheltuiți anul acesta!”

admin

Investiție de aproape un milion de dolari la Edilitara

admin

Condițiile din Penitenciarul Târgu Jiu s-au îmbunătățit cu televizoare și frigidere

admin

Anchetă penală la Universitatea ”Constantin Brâncuși”

admin

Managerul spitalului din Târgu-Jiu a făcut primele declarații, după ce a fost confirmat cu coronavirus

admin

Darius Vâlcov, apărat în procesul de la Tribunalul Gorj de soția secretarului general al Guvernului

admin

Primarul Romanescu: Mă bucur că Florin Cârciumaru a scos la suprafață un mare adevăr: proiectul centurii greșit!

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult