15 noiembrie 2019
Opinia Gorjului

Medicul Bogdan Niculescu a luat poziție cu privire la cazul medicului Elena Vlad. „Am așteptat să ne decidă alții soarta“

Medicul Bogdan Niculescu, șeful Secției de Ortopedie, din cadrul Spitalului Județean de Urgență, a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook cu privire la cazul medicului Elena Vlad, care a dorit să fie audiată în plenul ședinței Consiliului Județean Gorj, însă președintele Consiliului Județean a aprobat ca aceasta să își exprime punctul de vedere în cadrul Comisiei de sănătate din care, în mod straniu, nu fac parte medici: „Azi am aflat cu tristețe că la nivel de Consiliu Județean, sănătatea în Gorj nu este reprezentată de nimeni care să aibă un minim de cunoștințe medicale. Doamnei Dr. Vlad medicul, care a dorit sa fie audiat în plenul Consiliului Județean, i s-a oferit «șansa» de a fi audiată în Comisia de Sănătate organizată la nivelul consiliului. Însă, din această comisie, nu face parte nici măcar o persoană care să aibă vreo legătură cu sănătatea nici măcar la nivel de «hobby». De ce când există doi medici consilieri județeni și președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Județean tot consilier nu este nici unul în această comisie?. Cine să înțeleagă ce o să spună doamna dr. Elena Vlad despre organizarea unui serviciu sau cum trebuie dezvoltată sănătatea? Cei cinci consilieri care lucrează sau au lucrat în orice alt domeniu numai sănătate nu! Voi fi prezent și eu joi… doar din simplă curiozitate să văd cum va decurge totul. De asemenea, nu voi mai sta deoparte de viața politică pentru a ajunge să fim audiați de oricine numai de medici nu, deși sunt doi în Consiliul Județean care ar putea înțelege și ar putea influența sănătatea în mod benefic în Gorj. Faptul că am stat departe de politică a permis să se ajungă aici prin neimplicare și am așteptat să ne decidă alții soarta“.

Medicul Vlad va vorbi în plenul ședinței Consiliului Județean

Medicul pneumolog Elena Vlad își va expune punctul de vedere în cadrul ședinței Consiliului Județean, care va avea loc astăzi, 28 februarie: „Vom merge în plen, joi 28.02.2019, ora 15.30 Sala A, la ședința de Consiliu Județean, ședință publică, cu probleme privind organizarea și rentabilizarea activității SJU Tg.-Jiu. Pe toată lumea care este interesată de subiect o invit să participe. Este capabilă societatea civilă de implicare?“, a transmis medicul pe Facebook.
Elena Vlad a fost sancționată cu diminuarea salariul cu 10% pe o perioadă de trei luni pentru că a consemnat în fișa medicală a unei paciente aspecte care țin de latura administrativă, și nu clinică a bolnavei. Aceasta a scris următoarele: „Nu se poate realiza aspirat bronşic în boală infecţioasă deoarece este lipsă personal mediu sanitar pentru FB, cât şi lipsă salarizare corespunzătoare a personalului care efectuează această manevră”.

Sursa Impact in Gorj

Articole recomandate

Toaletă în centrul Municipiului Târgu Jiu. Preot: ”Nu e normal să se facă pelerinaj de mers la toaletă, la Prefectura Gorj”

admin

Betonul amprentat tot mai inestetic. Romanescu: „Am sistat în acest an reparațiile”

admin

Primăria Târgu Jiu a obținut finanțarea pentru amenajarea parcului din zona Narciselor

admin

Parcarea de la stadion “inaugurată” de șoferii șmecheri

admin

Locurile de joacă din Târgu Jiu vor fi închise pentru a fi erbicidate

admin

Primarul Romanescu: Mă bucur că Florin Cârciumaru a scos la suprafață un mare adevăr: proiectul centurii greșit!

admin

Produse alterate, amenzi în valoare de 60.000 lei!

admin

Polițiștii au descins la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Au fost ridicate o serie de documente

admin

Primăria Aninoasa a câștigat procesul cu ANAF. Prejudiciul de 2 milioane de lei a fost anulat de instanța de judecată

admin

Ședință cu scandal la Comisia de Sănătate de la Consiliul Județean Gorj

admin

Acuzație la adresa celui mai apreciat medic de la spitalul din Gorj. În spatele atacului s-ar afla managerul Gigel Capotă

admin

Profesoară de Limba și Literatura Română de la școala din Bengești Ciocadia, cercetată de poliție pentru că a bătut un elev

admin

Caz de pestă porcină și la Bolboși

admin

Primarul comunei Turburea, Ion Bîrcă, a fost sancționat de poliție

admin

Licean de la Țicleni, lovit cu piciorul în cap de un coleg

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult