Opinia Gorjului

Klaus Iohannis s-a vaccinat cu rapelul, dar a preferat să nu fie filmat. Cum se simte președintele României

Șeful statului a încheiat astăzi faza de imunizare împotriva virusului SARS-CoV-2, însă, și-a dorit ca acest episod din viața lui să se desfășoare departe de privirile publicului și ale camerelor de filmat. Și asta pentru că jurnaliștii nu au mai fost informați ca să relateze de la fața locului.

Klaus Iohannis și-a făcut rapelul fără presă

În vârstă de 61 de ani, președintele României “se simte foarte bine”, au dezvăluit surse oficiale pentru Știrile Pro TV. Potrivit procedurii medicale, Klaus Iohannis a primit prima doză din vaccinul dezvoltat de Pfizer și Biontech pe 15 ianuarie, iar a doua a fost administrată la 21 de zile distanță. La scurt timp după ce acesta s-a imunizat luna trecută, imaginile cu brațul său lucrat au devenit virale pe Internet, iar românii s-au întrecut în glume.

Numeroși antrenori au precizat că, pentru a fi în asemenea formă la 61 de ani, trebuie să faci mișcare în mod regulat.

Ține foarte mult de felul în care trăiește cu totul. Este vorba de alimentație, de mișcare. Se vede că face activitate fizică pentru că are un tonus muscular. După 40 de ani tonusul muscular denotă că face mișcare. Acum nu știu dacă fitness sau altceva, este într-adevăr impresionant, a declarat Elias, instructor fitness, pentru stirileprotv.ro.

N

Pandemia de coronavirus în România

Conform celor mai noi informații oferite de reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică, pe teritoriul țării noastre au fost confirmate 740.732 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 686.692 de pacienți au fost declarați vindecați; în ultimele 24 de ore, au fost testați pozitiv 2.580 de oameni. Bilanțul celor care și-au pierdut viața după ce au contractat maladia a ajuns la 18.748.

Sursa Cancan

Articole recomandate

Măștile de protecție contra coronavirus au ajuns la 100 de euro în Italia! Cât costă, însă, pe emag

admin

Cum se transmite și ce simptome provoacă noua tulpină a coronavirusului

admin

Un cântăreț român a murit subit pe Aeroportul Otopeni! Avea 43 de ani și se ducea la Muntele Athos

admin

Un gorjean care a fost arestat pentru o crimă pe care nu a comis-o s-a sinucis

admin

”Nu îmi voi da demisia de la Guvern”

admin

Noul Iphone13 costă o mică avere. Când va apărea în magazine dar și cum arată noul model de smartphone

admin

Serviciile secrete sunt în alertă! Internetul a luat-o razna și utilizatorii cer asasinarea lui Donald Trump

admin

Vești bune în plină pandemie de coronavirus! Tratamentul revoluționar împotriva COVID-19, descoperit de Virgil Musta, dă roade

admin

Parchetul General a dat comunicatul! Ce s-a întâmplat, de curând, cu iubita pedofilului olandez care a ucis-o pe Adriana!

admin

Tragedie în Timiș! Un mort și mai mulți răniți, după un accident cumplit VIDEO

admin

Primul caz de dopaj de la Jocurile Olimpice! Un membru al delegației australiene a fost depistat pozitiv cu cocaină

admin

Cât ”costă” o înjurătură pe Facebook! Patru brăileni au simțit-o pe pielea lor

admin

Cum acţionează vaccinul anti-COVID în organism? Explicațiile medicului Valeriu Gheorghiţă

admin

A ținut în ea, dar acum Misha a spus în sfârșit adevărul despre divorțul de Connect-R: „Relația mea cu Relu..”

admin

Poliţişti din Coşoveni, acuzaţi că i-au rupt mâna unui bărbat agresiv

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult