Opinia Gorjului

Klaus Iohannis, despre dezbaterea publică cu Viorica Dăncilă: ”Nu poate fi niciun schimb de idei cu reprezentanta unui PSD nereformat”

Președintele Klaus Iohannis a afirmat că nu poate exista nicio dezbatere cu un candidat al unui partid care a guvernat împotriva românilor timp de trei ani. Șeful statului a precizat că „nu poate fi niciun schimb de idei cu reprezentanta unui PSD nereformat”.

„Dragi români, împreună am reușit să ținem piept PSD, partidul care a asaltat toate instituțiile statului. Și doar împreună vom reuși să câștigăm definitiv această luptă pentru România. Votul pe care mi l-ați acordat în primul tur al alegerilor este o confirmare a încrederii pe care o aveți în mine. Dar Președintele nu poate reconstrui singur o țară, de aceea este mare nevoie de fiecare dintre voi, de implicarea voastră. Vreau să fie foarte clar: voi dialoga direct în perioada următoare cu cetățenii, cu jurnaliștii, cu societatea civilă, voi continua să merg prin țară, să mă întâlnesc cu oamenii și voi explica tuturor care este proiectul meu. România normală devine realitate doar prin solidaritate și unitate, cu susținerea majorității românilor”, a scris Klaus Iohannis, marți, pe Facebook.

Șeful statului a adăugat că Viorica Dăncilă este prezidențiabilul unui partid care acum mimează democrația, după ce PSD a sfidat valorile democratice, făcând „scut în fața corupților și penalilor”.

„Nu poate exista însă nicio dezbatere cu un candidat al unui partid care a guvernat împotriva românilor trei ani de zile. Nu poate fi niciun schimb de idei cu reprezentanta unui PSD nereformat, care a călcat în picioare statul de drept, care a vrut ca România să deraieze de la parcursul său european doar pentru beneficiul unei clici de infractori. Vorbim de candidata unui partid care acum mimează democrația, după ce a sfidat sistematic valorile și principiile democratice, care i-a umilit pe români, care s-a făcut scut în fața corupților și penalilor în toți acești ani. Nu trebuie să uităm nicio clipă cine este PSD și care este pericolul pe care îl reprezintă pentru viitorul României, oricât ar vrea acum să fugă de responsabilitate și să încerce să ne dezbine prin tot soiul de tertipuri!”, a conchis Iohannis.

Viorica Dăncilă l-a provocat pe Klaus Iohannis la cel puțin două dezbateri electorale în campania dinaintea celui de-al doilea tur al prezidențialelor, însă președintele României a refuzat. Campanie electorală începe pe 15 noiembrie și se încheie pe 23 noiembrie, ora 7.00.

Sursa Cancan

Articole recomandate

Mesajul emoționant al fiului lui Constantin Nourescu, după moartea tatălui său! ”A petrecut mai mult timp cu el…”

admin

Un medic din Târgu-Jiu s-a ales cu dosar penal după ce a refuzat să consulte pacienți suspecți de COVID-19. Este acuzat de…

admin

Rezultatele extragerii Loto 6 din 49

admin

Ce este, de fapt, şomajul tehnic? Angajaţii vor primi bani de la angajatori, chiar dacă vor avea contractele de muncă suspendate

admin

Anchetă la Penitenciarul Rahova după permisia acordată lui Liviu Dragnea

admin

Un autocar plin cu turiști s-a răsturnat într-o prăpastie din Italia. Printre victime sunt și români. Bilanțul e înfiorător

admin

Amenzi în valoare de 1.835.000 lei unui număr de 120 persoane pentru nerespectarea autoizolării

admin

Prințul Charles a fost testat pozitiv la noul coronavirus: ”A prezentat simptome ușoare”

admin

Înregistrarea audio a convorbirilor dintre Alexandra Maceanu și operatorii de la 112 – Audio

admin

Un craiovean beat a ajuns la Poliție, după ce a confundat ușa apartamentului în care locuiește

admin

Sălile de fitness se redeschid de pe 15 iunie! Ce reguli trebuie să respecte clienții

admin

Dragnea, lăsat să înghețe în celulă

admin

Cum arată vila din New York în care va locui Sorina, fetița luată cu mascații. Părinții adoptivi o vor răsfăța

admin

Un bucureștean a fost reținut după ce a încercat să-și incendieze fosta iubită!

admin

“Dacă cumva s-a încurcat cu vreunul, o să plătești tu pagubele acestei investigații”

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult