Opinia Gorjului

Jandarmerița Ștefania, bătută în timpul protestelor din 10 august, dă în judecată Jandarmeria Română. Care este motivul

Pe data de 10 august 2018, un protest al diasporei s-a transformat într-un adevărat măcel, apărând lupte de stradă intens mediatizate. Jandarmerița Ștefania Nistor povestea la câteva luni după incident că a rămas traumatizată de momentele pe care le-a trăit, fiind agresată de mai multe persoane.

Jandarmerița a deschis un proces împotriva Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, alăturându-se altor peste 200 de colegi care își cer drepturile bănești pentru o perioadă în care, spun ei, nu au primit salariul cuvenit. Cei implicați susțin că salariul lor nu a fost calculat în funcție de salariul minim brut la nivel național.

„În momentul în care am fost prinsă în busculadă am căzut pe sol, atât eu cât și colegul meu, Cristian. Din acel moment, mai mulți bărbați au început să ne lovească cu pumnii și cu picioarele! Eram loviți cu sete, cu sălbăticie și în ciuda faptului că-i imploram să nu ne mai lovească, aceștia nu s-au oprit. M-am temut pentru viața mea. Am fost plină de vânătăi pe spate, pe mâini, am avut foarte multe hematoame în cap, în spate, pe gât, în zona cervicală”, a povestit Ștefania după incidentele din timpul mitingului.

Când va fi primul termen al procesului

Procesul a început la Tribunalul București – secția conflicte de muncă și asigurări sociale – care și-a declinat competența în favoarea Secției 2 Contencios Administrativ și Fiscal. Dosarul Ștefaniei și a altor 9 jandarmi a ajuns la Tribunalul Vâlcea, județul de proveniență al acestora. Trebuie menționat că primul termen al procesului este stabilit pentru data de 10 ianuarie 2020.

„Având în vedere duritatea cu care am fost lovită, intensitatea loviturilor primite, modalitatea de îndreptare a loviturilor către zona capului (ulterior deposedării mele de casca de protecție), precum și sustragerea armei din dosare, mi-am dat seama că viața mea este în pericol. Ferocitatea, cruzimea și numărul mare al persoanelor ce mă loveau, mi-au creat sentimentul că scopul acestora îl reprezenta suprimarea vieții mele și, probabil, și a colegului meu. Consider că rezultatul suprimării vieții sau a producerii de vătămari grave și permanente nu s-a produs prin diligența unor persoane din rândul manifestanților care au dat dovadă de umanitate și au depus eforturi pentru a mă conduce către alți colegi jandarmi care m-au preluat și m-au îndepartat de pericol”, se arată în chemarea în judecată semnată de jandarmerița Ștefania Nistor.

Sursa Cancan

Articole recomandate

O fetiță de 3 ani din Vâlcea a ajuns în comă la spital după ce a înghițit medicamentele bunicii

admin

Toți românii trebuie să știe asta. Telefonul mobil te dă de gol dacă nu respecți izolarea impusă de criza coronavirusului

admin

Mai mulţi abonaţi din reţeaua Orange, nu pot suna sau intra pe internet

admin

Se schimbă intervalele orare pentru românii +65 ani. Președintele Iohannis a anunțat: “Începând de astăzi”

admin

O româncă din Italia a filmat cum se face testul pentru coronavirus. VIDEO EXCLUSIV

admin

Vine vara în martie! Temperaturi anormale în toată România

admin

“Când au cernut oasele s-au găsit acolo… E foarte greu”

admin

Alegeri prezidențiale 2019. Lista secțiilor de votare din străinătate

admin

Astăzi sunt Rusaliile! Antenție, e INTERZIS! Ce sa NU faci sub nicio formă ca să nu înfurii ielele

admin

Tragedie fără margini în Hunedoara! Un bebeluș a murit în urma unui grav accident. Copilul era în brațele bunicii sale

admin

E oficial! 6 zile libere de Paște și 1 Mai pentru bugetari

admin

Când va fi înmormântat Emi Pian! Liderul clanului Duduianu va avea un priveghi de patru zile

admin

Poliţişti din Coşoveni, acuzaţi că i-au rupt mâna unui bărbat agresiv

admin

Cum poți completa ONLINE declarația pe propria răspundere și adeverința de angajator

admin

Klaus Iohannis nu intră în cursa pentru preşedinţia Consiliului European. Care sunt motivele sale

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult