Opinia Gorjului

Jaf ca-n filmele cu proști! Hoț căutat de polițiști după ce a încercat să fure dintr-o bancă

Jaf ca-n filmele cu proști! Hoț căutat de polițiști după ce a încercat să fure dintr-o bancă din comuna Moțăței, județul Dolj. 

Ieri, 13 iunie, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că, noaptea precedentă, au fost provocate distrugeri la imobilul în care este amplasat un punct de lucru al unei bănci, din comuna Moțăței. Poliţiştii s-au deplasat la fața locului şi au constatat că, în noaptea de 12/13 iunie, o persoană a pătruns prin efracție în sediul agenției bancare, spărgând peretele din spate al imobilului respectiv.

Apoi hoțul a forţat ușa de acces în camera unde se afla seiful. Hoțul și-a dat cagula jos și s-a uitat fix în camera de supraveghere în timp ce încerca să-și ducă treaba la bun sfârșit. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că seiful nu prezenta urme de forţare, iar în urma deschiderii acestuia, reprezentanţii băncii au stabilit că nu au fost înregistrate lipsuri.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au un cerc de bănuiţi şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat.

Sursa Cancan

Articole recomandate

Tragedie feroviară. Șase persoane au murit după ce un tren a deraiat și a intrat într-o casă

admin

Încă o alertă teroristă în Anglia! Au fost evacuate două universități VIDEO

admin

Traficul feroviar în Ialomița,oprit după ce un tren de marfă a lovit un TIR, reluat pe un fir

admin

Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce nu ai voie să faci

admin

CNA tocmai a interzis reclama la furnizorul de energie E.ON din cauza unui câine cu coada tăiată

admin

O fetiță de 14 ani și-a trăit toată viața într-o cușcă! Mai șocant de-atât este modul în care a fost găsită de către polițiști lângă fratele ei

admin

Un bărbat din Gorj, în stare gravă la spital după ce a căzut de pe turla unei biserici

admin

Capul unei familii aparţinând Mafiei din New York a fost ucis în faţa reşedinţei sale

admin

Vești bune pentru români! Ar putea să iasă mai repede la pensie

admin

Un deținut de la Penitenciarul Jilava a evadat!

admin

Bătaie în barul lui Gică Craioveanu, din Craiova! Ultrașii echipei lui Mititelu au făcut haos

admin

Un nou cutremur în România! Seismul s-a produs la ora 12:47

admin

Cum se rezolvă subiectele la limba și literatura română, la simularea pentru Evaluarea Națională 2019

admin

Un uriaș meteorit a explodat în Siberia. A produs panică în rândul populației. Mai mulți șoferi au filmat scenele

admin

Clipe de groază, la Cluj! Un jandarm se zbate între viață și moarte după ce a fost lovit cu un scaun în cap de un suporter

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult