Opinia Gorjului

Iulian Popescu a vorbit cu premierului Orban, la micul dejun despre proiectele sale

Spitalul promis de candidatul PNL la Consiliul Județean Gorj nu poate fi realizat în următorul mandat. O confirmă chiar inițiatorul proiectului, Iulian Popescu, care susține că, personal, nu a lansat vreun termenul de finalizare pentru această măreață investiție. “În 2024 nu o să ne internăm în acel spital”, a clarificat candidatul PNL, Iulian Popescu.

În cadrul unei conferințe de presă candidatul PNL la Consiliul Județean Gorj a readus în discuție una din teme de campanie, realizarea unui nou spital în zona Narciselor din Târgu Jiu. Iulian Popescu a declarat că investiția ar urma să fie realizată din bani europeni însă ultimul cuvânt în acest sens îl are politicul. Fără susținere politică proiectul este ca și inexistent.

“Am văzut și eu în spațiul public discuția că acest spital nu se face într-un mandat dar eu nu am declarat niciodată că în 2024 o să ne internăm în acel spital, este foarte greu să facem asta! Ca și orizont avem așa : imediat după câștigarea alegerilor trebuie să demarăm procedurile, depunerea proiectului ar fi în 2021-2022, la sfâșitul lui 2023 semnăm contractul și începem licitația pentru executarea lucrărilor. Asta însemană că vom săpa temelia la sfârșitul anului 2023-2024. Am ridicat această problemă inclusiv la micul dejun pe care l-am avut cu domnul premier Ludovic Orban pentru că am cerut susținerea dânsului din perspectiva deschiderii politice de a aloca o sumă atât de mare pentru noi, aici, la Gorj. Această decizie la asemenea buget este o decizie care îi aparține premierului și cred că dânsul a înțeles. Discutăm de bugete mari, evaluarea noastră este de 150 și 200 de milioane de euro”, a declarat Iulian Popescu.

Chirurgul Claudiu Soare confirmă cele spuse de colegul de partid, afirmând că la ora actuală unitatea sanitară din Târgu Jiu are de pierdut din cauza modului în care funcționează. “Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu oricât de implicat ar fi colectivul cadrelor medicale sau partea administrativă, nu poate funcționa în acest moment la parametrii optimi, datorită faptului că funcționează în trei locații. Cei care au de suferit sunt pacienții. Nu a spus nimeni că acest proiect se va realiza într-o jumătate de an sau într-un an. Este un proiect fezabil, dar sunt anumiți pași care trebuie îndepliniți”, a spus medicul Soare.

Articole recomandate

Liderul PMP Gorj, Nicolae Davițoiu, a suferit un infarct

admin

Nicolae Davițoiu candidat pentru Consiliul Județean

admin

Dăncilă: ”Promisiunea este datorie curată. Dacă ministrul Cuc a promis ceva, acel lucru se va realiza!”

admin

Cârciumaru: Nu plec din PSD!

admin

Se împart banii pentru membrii angrenați în procesul electoral din luna noiembrie

admin

Marcel Romanescu și Dan Vîlceanu nu vor să îngroape securea războiului. Vîlceanu: „Există o antipatie a domnului Romanescu”

admin

Noul prefect Cosmin Petrișor Pistol a fost învestit

admin

Ciocea, în cărți pentru postul de administrator de la Primăria Târgu Jiu

admin

Mihai Weber: „Este un act de dezertare, o fugă de responsabilitate”

admin

Contracte de peste cinci milioane de lei au fost obținute de către firma familiei deputatului PNL Dan Vîlceanu

admin

Contre între Romanescu și Iordache

admin

Mihai Weber are vești bune pentru angajații CEO! Spor de 4 luni la fiecare an lucrat în condiții deosebite

admin

Primăria Târgu Jiu a rămâne cu un singur viceprimar

admin

Noului premier desemnat, la finalul consultărilor cu partidele politice parlamentare este Florin Cîțu

admin

Romanescu: „Nu am putut să dorm de bucurie.” Vezi motivul!

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult