Opinia Gorjului

Ion Iordache cere despăgubiri pentru porcii mistreți uciși din complexul său de vânătoare

Omul de afaceri Ion Iordache, fostul președinte al ALDE Gorj și ex primar al orașului Turceni, solicită despăgubiri pentru uciderea celor aproximativ 2.000 de porci mistreți din complexul vânătoresc pe care îl deține pe raza orașului Turceni și a comunelor învecinate ca urmare a apariției pestei porcine africane. Acesta susține că este vorba de o exploatație de creștere a animalelor și că trebuie să fie despăgubit pentru paguba înregistrată: „Îmi aduce un prejudiciu mare, pentru că trebuie să ucidem întregul efectiv de mistreți și în același timp există o comisie de evaluare, care trebuie să stabilească prejudiciu care a fost creat.

Sigur că sper să sper să fiu despăgubit. Suntem pe o procedură și pe o legislație care prevede lucrul acesta. Suntem exploatație, și nu suntem fond cinegetic sau de vânătoare, unde animalele sunt bun general, bunul statului. La noi este o exploatație și toate animalele sunt proprietatea noastră, cumpărate sau reproduse și hrănite în complexul de vânătoare, deci este vorba de o exploatație, și nu așa cum greșit au înțeles unii“.

400 de mistreți au fost omorâți

Conform omului de afaceri, până în acest moment au fost uciși aproximativ 400 de porci mistreți. Ion Iordache susține că cei de la Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj nu știu cum să procedeze în acest caz: „Sunt confuzi și am înțeles că au solicitat lămuriri de la ANSVSA București, în care să clarifice acest aspect, care este confuz. În declarații și discuții spun că așa este, numai că nu au niște reglementări interne clare cu privire la asta, deși legislația spune clar acest lucru. Nu știu cum să procedeze, deși legea spune foarte clar că suntem exploatație, indiferent de animale“.

Complexul de vânătoare se întinde pe sute de hectare

Sorin Ștefănescu, directorul Direcției Sanitar-Veterinare Gorj, a spus că operațiunea de exterminare a porcilor mistreți de la Turceni este în desfășurare: „S-au dispus, în urma hotărârii din Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, să se intervină în acel efectiv de mistreți. Operațiunea este în derulare. Când evoluează astfel de boli, se procedează la eradicarea întregului efectiv. Este o suprafață vastă de 300 de hectare și nu se știe cât va dura operațiunea“.

Sursa Impact in Gorj

Articole recomandate

Incendiile bagă spaima în primari. ISU Gorj: Arderile de vegetație se sancționează cu amenzi de până la 2.500 lei

admin

A nins la Rânca

admin

Investiție de peste 18 milioane de euro în sistemul de alimentare cu apă și canalizare din Tismana

admin

Tânăr de 20 de ani s-a oprit cu mașina în pom

admin

Primarii din Gorj chemați la ”instruire” de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență

admin

Investiția în amenajarea lacului de acumulare „Valea Sadului“ ar putea fi preluată de Apele Române

admin

Polonezii, ucrainenii, turcii și chinezii au depus oferte pentru troleibuzele din Ploieşti şi Târgu Jiu. Contractul este de 18 milioane de euro

admin

Pregătiri de 1 Decembrie! Vezi unde vor avea loc evenimentele!

admin

Creațiile de la Festivalul Strad’Art au fost finalizate. Cum arată lucrările

admin

Reîncep protestele minerilor și energeticienilor

admin

SJU Târgu-Jiu a primit 60 de flacoane de anticorpi monoclonali

admin

După reabilitarea Casei de Cultură din Târgu-Jiu va avea 750 de locuri

admin

Jandarm dispărut în mod misterios în Timișoara

admin

Nou cooking show la Antena 1 cu Scărlătescu, Bontea şi Dumitrescu

admin

Sumă enormă cheltuită de o primărie din Gorj doar pentru documentele necesare unei captări de apă

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult