Lionel Messi are motive să fie mândru ca părinte. Fiul său cel mare, Thiago, îi calcă pe urme: a debutat la echipa de juniori a lui Inter Miami.
Momentul a fost cu atât mai special, având în vedere că turneul s-a desfășurat în Argentina, iar adversară a fost echipa la care a debutat tatăl său atunci când era junior: Newell’s Old Boys. Sub privirile bunicilor și ale mamei, puștiul în vârstă de 12 ani a impresionat în meci, însă nu a reușit să aducă victoria echipei sale.
Partida s-a încheiat 1-0 pentru Newell’s, însă micuțul Thiago a fost încurajat de pe margine frenetic de către familia sa. Din păcate, Lionel Messi nu a putut asista la debutul fiului, din motive necunoscute. Născut în Barcelona pe 2 Noiembrie 2012, fiul lui Messi a fost schimbat în repriza secundă.
Debutul a fost completat de bucuria de a juca în compania prietenului său bun, Benjamín Suárez, fiul lui Luis Suárez. Atacantul uruguayan este coechipier şi prieten bun cu Lionel, după ce au jucat împreună la Barcelona şi acum la Inter Miami.
Ce număr poartă fiul lui Messi
Așa tată, așa fiu! Se pare că tradiția purtării numărului 10 este o caracteristică moștenită în familia Messi, astfel că micuțul Thiago are același număr pe tricou ca celebrul său tată. Cariera fiului a urmat traiectoria părintelui: peste tot unde Lionel a jucat la seniori, Thiago a evoluat la juniori.
Turneul de juniori din Argentina reunește opt echipe din America de Nord şi de Sud, cu scopul de a pregăti și descoperi tinerele talente, relatează Associated Press.
Lionel Messi a debutat ca fotbalist la clubul argentinian din Rosario, oraş situat la 300 de kilometri nord-vest de capitala Buenos Aires. FC Barcelona l-a descoperit și propulsat în carieră, fiind recunoscut ca cel mai bun fotbalist al planetei din istorie: 8 baloane de aur, cel mai bun marcator din campionatul Spaniei și campion mondial cu Argentina! Rivalitatea sportivă cu portughezul Cristiano Ronaldo va rămâne în mentalul suporterilor drept cea mai frumoasă amintire.