Opinia Gorjului

O femeie din Crasna a fost sfârtecată de câini

A fost găsită fără suflare pe un câmp. Este vorba despre o femeie din de 41 de ani, din comuna Crasna. Gorjeanca a fost găsită decedată, prezentând mușcături de animal, posibil câine. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că victima, ar fi o femeie, de 41 ani, din comuna Crasna.

Conform polițiștilor femeia se deplasa către o grădină și ar fi fost atacată de câinii (din rasa ciobănesc carpatin), aparținând chiar apelantului, care este cioban și îi lăsase liberi. În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în care se continuă cercetările

Articole recomandate

Un acoperiș doborât de furtună a avariat mai multe mașini

admin

Victimă a unui accident de ATV, salvat de salvamontiștii gorjeni

admin

Peste 4000 de kg de cărbune confiscate de polițiști

admin

Reținut pentru 24 de ore pentru că și-a agresat mama de 73 de ani

admin

Un bărbat a doborât recordul la condus în stare de ebrietate

admin

Aparatul Drug Test a mai depistat un consumator de substanțe interzise

admin

Tânăr depistat în trafic, conducând un autoturism cu numere false

admin

Pescar salvat din apele învolburate ale râului Jiu

admin

Cinci bărbați reținuți pentru că s-au bătut în târgul din Drăgotești

admin

Mai mulți localnici au fost reţinuţi într-un scandal la Stejari

admin

Noi restricții pentru școlile de șoferi pe străzile din Târgu Jiu

admin

Petrecere încheiată cu amenzi usturătoare

admin

Doi foști primari gorjeni, condamnați într-un dosar de abuz în serviciu

admin

Bătrân decedat, după ce a fost lovit pe trecerea de pietoni

admin

Fosta directoare a Casei de Pensii Gorj a suferit un accident vascular-cerebral

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult