Opinia Gorjului

Directorul trimis în judecată pentru luare de mită a rămas fără funcție

Dan Tănăsescu, directorul executiv al Direcţiei Agricole Gorj, trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru luare de mită, în formă continuată, şi fals în declaraţii, a rămas fără funcție. Prefectul de Gorj, Ciprian Florescu, a anunțat că acesta a fost eliberat din funcție prin ordin al Ministrului Agriculturii, Petre Daea: „Ieri (n.r. – luni) a fost emis un ordin de către ministrul Agriculturii privind eliberarea din funcție a directorului Direcției Agricole Gorj, ceea ce înseamnă că a fost înlăturat de la conducerea instituției“.

Prins în flagrant în timp ce primea mită

Potrivit rechizitoriului, în perioada octombrie – decembrie 2018, Tănăsescu a pretins şi a primit de la patru persoane suma totală de 7.800 lei în scopul realizării demersurilor necesare obţinerii subvenţiei pentru programul pentru susținerea tomatelor. Directorul a fost prins în flagrant în timp ce primea mită de la unul dintre agricultori.  De asemenea, oamenii legii au mai constatat că directorul de la Agricultură a făcut mențiuni nereale în declarația de avere, în totală contradicţie cu situaţia adevărată. Procurorii au luat măsura instituirii sechestrului asigurător pe sumele de peste 120.000 lei şi 30.000 de euro, ridicate de la directorul de la Agricultură.  Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Gorj.

Sursa Impact in Gorj

Articole recomandate

Percheziții domiciliare în 19 județe la falsificatorii de permise

admin

Accident de muncă stația CFR Tg-Jiu

admin

Tânăr din Licurici, reținut pentru viol

admin

Despăgubiri de 700.000 euro pentru familia unui tânăr decedat și 5 ani de pușcărie pentru șoferul vinovat

admin

Directorul Direcţiei pentru Agricultură Gorj, trimis în judecată de DNA

admin

O femeie de 68 de ani lovită pe trecerea de pietoni

admin

Bătrân de 69 de ani, bănuit de contrabandă

admin

Garda de Mediu a amendat un fast-food din Târgu Jiu

admin

Percheziții de amploare în Gorj la mai multe persoane

admin

Bărbați prinși în timp ce pescuiau ilegal pe Jiu

admin

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi în valoare de 110.000 lei

admin

A încercat să violeze o tânără de Ziua Femeii

admin

Gorjeancă ucisă în Italia. A fost împușcată de un vecin

admin

Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj a găsit 25 de angajați „la negru“

admin

I-a furat portofelul din geantă în timp ce se afla la bancă

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult