Opinia Gorjului

De ce PSD s-a retras de la negocierile pentru Guvern. Ce spune Marcel Ciolacu


O nouă mișcare neașteptată pe scena politică românească. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat joi că partidul său se retrage din discuțiile pentru formarea unui nou Guvern, după alegerile parlamentare din 1 decembrie. Însă, deși Partidul Social Democrat se retrage, Marcel Ciolacu a precizat totuși că aceștia o să voteze „un guvern de dreapta” în Parlament. Ce declarații a făcut prim-ministrul?

Joi dimineața, Marcel Ciolcau a venit cu un anunț surprizător. Acesta a anunțat retragerea PSD din discuțiile pentru formarea unui nou Guvern și s-a arătat destul de supărat pe cei care trebuiau să îi fie colegi de coaliție. De asemenea, într-o postare succintă în mediul online, prim-ministru a vorbit despre motivele care au condus la aceasta decizie neașteptată.

De ce PSD s-a retras de la negocierile pentru Guvern

Așa cum spuneam, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a făcut joi un anunț surprinzător, confirmând retragerea partidului său de la masa negocierilor politice pentru noul Guvern. De asemenea, acesta a mai precizat că PSD totuși va susține un guvern de dreapta în Parlament. Marcel Ciolacu a spus că a înțeles votul și supărările românilor după rezultatul alegerilor, dar a punctat că schimbările sunt greu de făcut atunci când cei care stau la masa negocierilor nu se pot înțelege.

Într-un mesaj postat pe Facebook, Marcel Ciolacu a menționat că PSD se retrage din cauza neînțelegerilor existente. Acesta a subliniat că nu se poate construi un Guvern durabil cu parteneri care nu pot depăși orgoliile personale și clișeele ideologice.

„Ca să fie clar! Atât eu, cât și partidul pe care îl conduc, am înțeles perfect votul românilor! A fost un vot la blam la adresa unei clase politice mai preocupată de certuri sterile și răzbunări decât de viața românilor! Tocmai de aceea am considerat că suntem obligați să lăsăm la o parte ce a fost, să trecem peste nerespectarea cuvântului dat de partenerii noștri de Coaliție și să încercăm să mergem mai departe, împreună, pentru a da cât mai repede un guvern stabil și funcțional acestei țări !

Fiind conștienți de situația gravă în care se află România, lucru pe care nu doar partenerii europeni, ci și instituțiile financiare internaționale l-au semnalat deja, am mers chiar mai departe, inițiind demersurile coagulării unei coaliții mai largi, formată din toate partidele pro-europene. Din păcate, nu poți construi nimic durabil cu parteneri care sunt incapabili să depășească propriile orgolii și clișee ideologice și care se comportă la fel ca în campania electorală care ne-a adus aici.

Nu poți să stabilești ceva concret cu oameni care una vorbesc în interior și alta vorbesc în fața presei. Nu poți face nimic cu așa-ziși parteneri cărora le e ”silă” să stea la masă cu tine și care au impresia că așa se ”murdăresc”. PSD a suportat destul astfel de atitudini, fără să comenteze și fără să își pună poalele în cap așa cum au făcut ceilalți. Acest mod de lucru este total contraproductiv în fața oamenilor.

De aceea, PSD se retrage cu demnitate de la masa discuțiilor, dar nu fugim de responsabilitate. Vom vota în Parlament un guvern de dreapta! O facem pentru că această țară are nevoie urgent de un Guvern care să gestioneze problemele curente până la alegerile prezidențiale care vor urma.
România nu trebuie să fie aruncată în aer de atitudini puerile și orgolii prostești”, a scris Marcel Ciolcau, în mediul online.

Retragerea PSD din coaliția de guvernare înseamnă că un eventual guvern format doar din PNL, USR și UDMR ar forma un guvern minoritar, pentru că nu cele trei partide nu au majoritate în Parlament.

Sursa Cancan

Articole recomandate

De ce Klaus Iohannis nu a mai oferit declarații după ce a votat. Care ar putea fi motivul

admin

Primari de la PNL și de la ALDE au participat la întâlnirea cu Viorica Dăncilă

admin

PSD se pregătește să anunțe candidatul pentru Primăria Târgu Jiu. ”Nu mergem pe variante fantasmagorice”

admin

USR va pune prefectul de Gorj

admin

Variantele de premier vor ajunge pe masa lui Klaus Iohannis

admin

Se ascut săbiile! Acuze de bani negri în campania electorală

admin

Cum arată buletinul de vot la turul 2 al alegerilor prezidențiale dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi

admin

Ce partide ar vota românii dacă duminică ar fi alegeri

admin

Marcel Romanescu se mai vrea o dată primar, dar fără să fie la mâna lui Vîlceanu. Vezi cum îi răspunde liderul de la Gorj

admin

Se caută soluții pentru UM Sadu. Cârciumaru către ministrul Bădălău: Ce măsuri de redresare dispuneți la UM Sadu sau ce aveți în plan cu această unitate de producție?

admin

Săvoiu: ”Avem un SISTEM în care au fost promovați toți nepricepuții și toate tutele”

admin

Urna mobilă a fost solicitată doar de 11 gorjeni

admin

Liderul PMP Gorj, Nicolae Davițoiu, a suferit un infarct

admin

Nou director la APIA Gorj

admin

Își amendează și părinții, dacă nu-și fac curat la poartă

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult