Opinia Gorjului

Cum s-au cunoscut Elena Lasconi și Călin Georgescu, de fapt?


S-a aflat cum s-au cunoscut Elena Lasconi și Călin Georgescu, de fapt! Puțini români au auzit până acum că se știau de ani buni! Candidata la alegerile prezidențiale a rupt tăcerea și a făcut declarații neașteptate despre contracandidatul său! Iată ce a mărturisit!

Elena Lasconi a vorbit despre întâlnirea sa cu contracandidatul Călin Georgescu, pe care l-a cunoscut în urmă cu aproximativ trei ani, totul în timpul unei vizite a acestuia la Câmpulung. Candidatul independent la alegerile prezidențiale, care susținea atunci că își dorea să sprijine orașul, ar fi promis organizarea de evenimente culturale de amploare, cu artiști de talie internațională, dar și atragerea de investitori.

Cu toate acestea, Elena Lasconi a afirmat că niciuna dintre promisiuni nu s-a concretizat vreodată, iar vizita acestuia nu a lăsat în urmă rezultate tangibile.

„În urmă cu trei ani, domnul Georgescu a venit la Câmpulung, chipurile ca să mă cunoască, şi să-mi spună că doreşte să ajute Câmpulungul, să aducă investitori şi artişti de talie internaţională care să vină să facem evenimente la Câmpulung. Mi-era greu să-l urmăresc pentru că aveam în faţa ochilor mei filmuleţul acela de pe YouTube cu domnul în slip când spunea că COVID-ul se vindecă dacă intri în apă rece, dar l-am urmărit şi nu a făcut absolut nimic pentru Câmpulung, bineînţeles. Exact acelaşi ton pe care îl vedem aici”, a declarat Elena Lasconi la Digi 24, miercuri seară.

Elena Lasconi, dezvăluiri despre Călin Georgescu

Elena Lasconi a ridicat semne de întrebare cu privire la credibilitatea lui Călin Georgescu, menționând imaginea controversată a acestuia, marcată de declarații bizare. Candidata la alegerile preziidențiale a indicat și o tranzacție imobiliară în care Călin Georgescu ar fi achiziționat un teren în comuna Mioarele, situată lângă Câmpulung, pe care ulterior l-ar fi vândut cu 100.000 de euro, un preț considerat exagerat pentru zona respectivă.

„Oricum, mi s-a părut dubios. Am văzut că el este veşnicul premier, veşnica propunere de premier, a fost în tot acest timp. Îmi pare rău că instituţiile statului nu l-au luat în serios şi de asta a trecut aşa sub radar, adică toată lumea urmărea mai degrabă pe domnul Simion sau pe domnul Geoană, dar nimeni nu a luat în seamă această reacţie şi această campanie absolut incredibilă. E o campanie care este făcută cu un singur scop: Rusia să ia România. Rusia nu se opreşte, de asta este foarte important ca Ucraina să câştige războiul. Pentru că Rusia nu se va opri, are comportament de imperiu”, a mai spus Elena Lasconi.

Candidata la alegerile prezidențiale a exprimat, de asemenea, preocupări legate de legăturile lui Călin Georgescu cu vechi structuri politice și servicii de dinainte de 1989, precum și de presupuse influențe externe, inclusiv conexiuni cu Rusia. Elena Lasconi susține că astfel de influențe pot reprezenta o amenințare serioasă.

„Eu fac administraţie, adică fac fapte pentru cetăţenii din Câmpulung, ceea ce o să fac şi pentru România. Domnul Georgescu este omul sistemului până în măduva oaselor, are în spate vechile servicii de dinainte de 1989, rezervişti înţeleg, relaţii clare cu Rusia, finanţări care vin din Rusia, despre ce vorbim: uitaţi-vă puţin la CV-ul dumnealui! Toate joburile pe care le-a avut au fost puse din pix şi, practic, au fost poziţii de funcţionar. Adică omul sistemului. Nu a stat nicăieri mai mult de un an”, a adăugat Elena Lasconi

Nu putem să nu aducem în discuție faptul că Elena Lasconi l-a descris pe Călin Georgescu drept „omul sistemului până în măduva oaselor”.

Sursa Cancan

Articole recomandate

Budăi vine să stea de vorbă cu minerii

admin

Vicele Aurel Popescu avertizează: „În buget sunt cifre care ne pot trimite în fața organelor de cercetare”

admin

Ludovic Orban va fii recompensat cu o funcție importantă, după demisia din fruntea Guvernului

admin

PNL Diaspora îl va susţine pe Ludovic Orban la congresul din 25 septembrie

admin

Eduard Lădaru este cu un picior în PMP

admin

Cel puțin două variante pentru Târgu-Jiu și Motru la PSD

admin

Orban va demisiona din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, în cazul unui eşec la Congresul PNL

admin

Măşti şi mănuşi de unică folosinţă au fost împărțite târgujienilor de un consilier municipal

admin

PSD aruncă în aer Coaliția. Ciolacu anunță că se retrage de la discuții și intră în opoziție

admin

Declarații heirupiste: Tăriceanu, atac direct la managementul CEO

admin

Schimbare de planuri! Încă un sondaj, la PSD

admin

Ies scântei după schimbările de la Transloc. Viceprimar: ”Consiliul de Administrație e posibil să aibă probleme”

admin

A fost numit secretar general al Guvernului, Horaţiu Gorun

admin

Guvernul Cîțu a fost demis

admin

Florin Cârciumaru a trecut la ProRomânia

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult