14 decembrie 2019
Opinia Gorjului

Comuna lui Brâncuși ar putea să primească statutul de stațiune turistică în luna cadourilor

Comuna lui Brâncuși ar putea deveni stațiune turistică în luna decembrie a acestui an. Primarul localității Peștișani, Cosmin Pigui, susține că localitatea sa va fi avantajată la obținerea de finanțări europene, dacă va trece la acest statut: „Pe data de 29 noiembrie se încheie, conform legislației în vigoare dezbaterea pentru stațiune turistică. Hotărârea de guvern este publicată pe site-ul Ministerului Turismului. În luna decembrie, comuna Peștișani trebuie să devină stațiune turistică.

Acest lucru va aduce finanțări atât pentru primărie, cât și pentru agenții economici din localitate, pentru cetățeni. Sunt finanțări special pentru stațiuni, iar, pe de altă parte, de anul viitor se deschide o nouă sesiune de finanțări pe fonduri europene, iar la orice proiect european, cetățenii din Peștișani și Primăria vom avea punctaj în plus la orice finanțare, ceea ce ne va avantaja față de toate celelalte comune, care nu sunt stațiuni“.

Piste pentru bicicliști și trasee turistice

Primarul Cosmin Pigui a mai precizat că își dorește ca în localitatea să se dezvolte cât mai multe facilități pentru turiști: „Mulți spuneau că ce vreau să fac stațiune în Peștișani. Nu este, dar va fi, pentru că numai așa vom obține finanțări pentru dezvoltarea localității, și anume pe turism: la piste de biciclete, trasee turistice, pensiuni și orice altă investiție, pentru că într-o stațiune este nevoie și de o vulcanizare, de o spălătorie și de orice altă producție, adică să ne dezvoltăm și în prelucrarea laptelui, colectarea fructelor de pădure și a plantelor medicinale.

Sursa Impact in Gorj

Articole recomandate

I-A FURAT COMBUSTIBILUL DIN REZERVOR

admin

ÎNCEPE CURĂȚENIA DE PRIMĂVARĂ

admin

Un deținut din Gorj s-a spânzurat, în ziua în care cererea de eliberare condiționată i-a fost amânată

admin

URMĂRIT NAȚIONAL, DUPĂ CE A PLECAT DE ACASĂ

admin

Minerii, fără transport din cauza Guvernului?

admin

S-a accidentat în timp ce se afla la cules de ciuperci în munți

admin

A NINS PE DEFILEUL JIULUI

admin

DOSARE PENALE, ÎN TRAFIC

admin

Reținut după ce a dat foc propriei locuințe

admin

Nu se mai desființează nicio clasă de liceu. Cine își arogă meritele

admin

Moment de reculegere pentru polițistului din Timiș căzut la datorie

admin

CAMERE VIDEO PE MARGINEA DRUMURILOR

admin

FIZIOTERAPEUȚI RENUMIȚI, LA TÂRGU JIU

admin

Bărbații care au răpit o adolescentă vor fi cercetați în stare de libertate

admin

VESTE TRISTĂ! S-a declarat falimentul clubului Pandurii

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult