22 septembrie 2019
Opinia Gorjului

Cazul Caracal. Care au fost ultimele cuvinte pe care Alexandra Măceșanu le-a spus mamei sale

Alexandra Măceșanu a fost luată ”la ocazie” de criminalul Gheorghe Dincă, iar destinul a devenit unul tragic. ”Monstrul din Caracal” a sechestrat-o, a violat-o și a ucis-o pe adolescentă, apoi i-a incinerat trupul – conform propriilor declarații – într-un cuptor improvizat.

Mama Alexandrei, distrusă de durere, a povestit la România TV care au fost ultimele cuvinte spuse de fata sa. A vorbit cu ea la telefon în ziua în care drumul Alexandrei Măceșanu s-a intersectat, din nefericire, cu acela al ”Monstrului din Caracal”. Alexandra ar fi trebuit să se întâlnească, în acea zi, cu un băiat, apoi avea repetiție la dansuri. Însă întreg scenariul s-a schimbat, dramatic, iar adolescenta nu a mai răspuns la telefon.

„Când a plecat eu eram la serviciu. Nu am mai ştiut dacă ea a ajuns la Caracal. Urma să se întâlnească cu un băiat şi apoi să se ducă la repetiţie la dansuri. Dar când a fost să sune băiatul respectiv, nu s-au întâlnit. Ea nu a mai răspuns la telefon. Seara când am venit de la serviciu şi am văzut că nu a ajuns acasă am început să mă îngrijorez” , a povestit mama Alexandrei.

”Bine, mami, o să am grijă!”

Mama Alexandrei Măceșanu spune că a întrebat-o pe fiica ei dacă a găsit banii pe care îi lăsase, așa cum făcea mereu, iar aceasta a confirmat și a spus că va avea grijă.

„Am sunat-o la 9.05 de la serviciu şi am întrebat-o: . Am întrebat-o ce face cea mică şi i-am spus: . Exact aşa i-am spus. Aşa îi spuneam mereu. A răspuns: Aşa s-a încheiat” , potrivit Romania TV.

Sursa Cancan

Articole recomandate

Gestul acesta topește inimile tuturor femeilor! Ce ritual are Prințul William în fiecare dimineață

admin

Andreea Antonescu a vorbit despre moartea tatălui, negocierile cu Playboy și cum a descoperit-o fetița ei în revista pentru adulți

admin

Gheorghe Dincă a recunoscut, în sfârșit, totul! Unde spune că a ascuns cadavrul Luizei și al Alexandrei

admin

Descoperire înfiorătoare după scanarea curţii lui Gheoghe Dincă! S-a confirmat cel mai negru scenariu

admin

Lozuri în plic FALSE. Loteria Română a făcut anunțul

admin

Pericol extrem de mare de explozie în Argeș. A luat foc o fermă, iar…

admin

Sorina locuiește într-o casă de 1 milion de dolari în SUA. Primele imagini cu vila

admin

Liviu Dragnea, la spital după conferinţa de la PSD Ilfov. “Nu a mai putut sta în picioare!”

admin

S-a găsit un cercel al Alexandrei în mașina presupusului criminal în serie din Caracal!

admin

Cazul Caracal. INML face noi expertize asupra oaselor găsite în liziera pădurii de lângă Caracal

admin

O elevă din București a fost umilită în fața colegilor de profesoara de istorie: “Unde, la ginecolog?”

admin

Ameri Nasrin, mărturisiri emoționante, după ce a vizitat-o pe Valentina Pelinel!

admin

Ce au descoperit polițiștii germani în portbagajul unui român care se întorcea din Olanda

admin

Lovitură de teatru! Liviu Dragnea face doar 2 luni de închisoare?

admin

Un bărbat din Prahova a fost surprins de flăcările pe care încerca să le stingă. Starea sa este critică

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult