Opinia Gorjului

Budăi vine să stea de vorbă cu minerii

Ministrul Muncii, așteptat la Gorj. Marius Budai vine la Târgu Jiu pentru a discuta aspecte legate de modificările aduse la legea pensiilor.

La sfârșitul acestei săptămânii ministrul Muncii, Marius Budăi, se va întâlni, la Târgu Jiu, cu reprezentanții pensionarilor, ai Casei Județene de Pensii, dar și cu sindicatele din Complexul Energetic Oltenia. Vizita vine în urma insistențelor parlamentarilor social-democraților gorjeni. „Așa cum a anunțat domnul deputat Mihai Weber, în cadrul acestei întâlniri, domnul ministru al Muncii va explica și va dezbate noile modificări aduse Legii pensiilor, recalculări și majorări, și, nu în ultimul rând, va discuta propunerea angajaților din minerit de a ieși la pensie mai devreme decât prevăd actualele norme.

Această solicitare am depus-o, în primăvară, sub forma unui proiect de lege în Parlament, iar domnul ministru cunoaște datele din proiectul de lege inițiat de parlamentarii Mihai Weber și Scarlat Iriza. Am propus modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 -Sistemul unitar de pensii publice – ce presupune acordarea unui spor de patru luni la fiecare an lucrat în condiții deosebite pentru angajații Complexului Energetic Oltenia. Mai exact, aceștia ar putea ieși la pensie la vârsta de 55 de ani, iar în cazul în care Guvernul va promova o ordonanță de urgență cu venit de completare pe doi ani, vârsta de pensionare s-ar reduce la 53 de ani.

Am depus acest proiect de lege după mai multe discuții purtate cu liderii sindicali din minerit și energie, aceștia constatând că este nevoie de o rezolvare a problematicii actuale privind condiţiile grele de muncă şi condiţiile deosebite de muncă de la CE Oltenia”, a declarat senatorul PSD Florin Cârciumaru.

Astfel, liderii sindicali vor avea, joi, ocazia să susțină cu argumente, în fața ministrului Muncii, proiectul de lege inițiat de PSD. Proiectul a trecut de Plenul Senatului și se află acum la Camera Deputaților, la Comisia pentru Muncă. De prevederile acestei legi vor beneficia câteva mii de salariaţi.

Sursa Impact in Gorj

Articole recomandate

SPRIJIN PENTRU ANULAREA TAXEI DE 2%

admin

PESEDIȘTII AU LIPSIT, CEARTA A CONTINUAT

admin

Încercare eșuată a fostei primărițe a comunei Stoina de a se întoarce pe funcție

admin

ATAC LA CONDUCEREA PSD GORJ

admin

Lider de partid s-a plimbat cu motocicleta în Vinerea Mare

admin

Vâlceanu: PSD își umilește primarii

admin

Vâlceanu: Primarii opoziției, umiliți de PSD

admin

Romanescu, înlocuit cu … Lădaru ?

admin

Bucurescu își ia „la revedere” de la PSD în Conferința de Alegeri. „Orice om în viață își alege mai multe variante”

admin

Bugetul, aprobat cu scandal, în șase ore

admin

Berca despre consilierii PSD Târgu Jiu: ”Să le băgăm pe gât hârtia că e produsul minții lor”

admin

ÎNTREBĂRI PENTRU MINISTRUL TRANSPORTURILOR

admin

Tăriceanu: Ajutor de Stat, le CEO

admin

Sprijin financiar pentru primării. “Nu o să rămână niciun primar să nu poată să-și ducă la îndeplinire proiectele promise pentru localitatea pe care o conduce”

admin

Componența BEJ pentru Europarlamentare

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult