Opinia Gorjului

Bani pentru români! Poți primi până la 200.000 de euro. Ce condiție trebuie îndeplinită

Românii pot primi între 25.000 și 200.000 de euro dacă îndeplinesc o serie de condiții, bani proveniți din fonduri europene.

Practic, cei care dețin microîntreprinderi sau firme mici și mijlocii (IMM) pot accesa fonduri europene de până la 200.000 de euro, pentru proiecte de transfer tehnologic în domenii ca tehnologia informației (IT), energie sau sănătate, printr-o linie de finanțare aflată încă în pregătire la Ministerul Lucrărilor Publice.

Este vorba despre Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa 1-”Promovarea transferului tehnologic”, Prioritatea de investiție 1.1, C – IMM sau IMM în parteneriat cu entitățile de inovare si transfer tehnologic (ITT) pentru investiții de transfer tehnologic. Românii pot primi până la 200.000 de euro din fonduri europene În ianuarie 2020, o propunere de ghid al solicitantului a fost pus în consultare la Ministerul Lucrărilor Publice, urmând a fi decisă forma finală și apoi deschiderea apelului de proiecte în sistemul electronic MySMIS 2020.

Bugetul total al viitorului apel de proiecte va fi de 28.808.150 euro, din care firmele vor putea primi fonduri de câte 25.000-200.000 de euro fiecare, pentru investiții eligibile. La rândul lor, beneficiarii vor trebui să asigure și ei cofinanțare proprie de cel puțin 10% din cheltuielile eligibile, anunță cei de la bugetul.ro.

Sursa Cancan

Articole recomandate

AEP Alegeri prezidențiale 2019. Cum se pune ștampila corect, pentru ca votul să fie valid

admin

Veste bună pentru toți românii! Ratele la bănci vor scădea

admin

Organizația Mondială a Sănătății a declarat oficial pandemie de coronavirus

admin

Un Boeing 737-800 MAX s-a prăbușit la ora 8.44 dimineața! Toate cele 157 de persoane au murit

admin

“Luiza s-a întâlnit cu soția lui Gheorghe Dincă” Dezvăluire-șoc în cazul crimelor din Caracal

admin

Principalul suspect al morții lui Emi Pian a fost arestat preventiv

admin

Gheorghe Dincă a depus o nouă plângere la Judecătoria Craiova! Criminalul din Caracal este nemulțumit de tratamentul din închisoare

admin

Ce amenzi vor primi cei care nu poartă mască de protecție după 15 mai, în timpul stării de alertă

admin

Alertă în Dâmbovița! Un deținut condamnat pentru omor a evadat din Penitenciarul Găești

admin

Ion Iliescu a ajuns de urgență la spital!

admin

Un bărbat și-a aruncat laptopul în care avea 236 de milioane de euro în bitcoini. Acum îl caută în groapa de gunoi

admin

Două gemene din România s-au sinucis la Paris! Lucreția și Mariana au lăsat un bilet de adio! Cadavrele descoperite la ora 07:15

admin

Românii nu mai intră în izolare dacă se întorc din aceste țări! Lista a fost aprobată

admin

Sfinții Constantin și Elena. Cele mai importante tradiții și superstiții

admin

Se închid magazinele din mall-uri! Românii vor putea merge doar la alimentare și farmacii

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult