13 decembrie 2019
Opinia Gorjului

Au scăpat a prin miune după ce mașina în are se aflau a fost lovită de tren

Două persoane care se aflau într-un autoturism au scăpat ca prin minune după ce mașina a fost lovită de un tren. Accidentul a avut loc în comuna Aninoasa, sat Bobaia. La fața locului s-au deplasat o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și o ambulantă SMURD din cadrul Secției de Pompieri Turceni, precum și o ambulanță. Echipajele de salvare au constatat că, în urma impactului, au rezultat două victime neîncarcerate cărora li s-a acordat primul ajutor medical calificat. Acestea au refuzat transportul la spital.

Sursa Impact in Gorj

Articole recomandate

Adolescentă răpită de pe stradă

admin

De la bar, în arest

admin

Caz șocant în comuna Jupânești. Mamă acuzată că și-a tranșat bebelușul și l-a aruncat la câini

admin

Miner atacat de un roi de viespii. A ajuns la spital

admin

Anchetă la un liceu din Gorj, după ce un profesor ar fi fost implicat într-un caz de viol

admin

Fetiță de 9 ani luată cu forța din casa în care a crescut. Copilul țipă din răsputeri

admin

Grindină și furtună la Târgu Jiu

admin

Profesorul de la Țicleni a recunoscut că a sechestrat o fată și că a fost condamnat

admin

Înjuratul pe stradă te lasă fără bani în portofel!

admin

Agent economic amendat de polițisti locali că a vândut băuturi alcoolice

admin

Rănit grav după ce a căzut de pe o schelă, la sediul ISU Gorj

admin

Tânăr arestat pentru trafic de droguri

admin

Ce sumă au furat hoţii din bancomatul de la Polovragi

admin

Transporta ilegal peste două tone de cărbune

admin

Și-a pierdut banii dar a avut parte de o surpriză. Vezi ce s-a întâmplat!

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult