Peste 1.000 de târgujienii sunt așteptați și în acest an să își depună cererile petru obținerea ajutorului de încălzire. Toate dosarele se vor colecta în centrele de primiri cereri pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţelor. Aceste centre sunt organizate de către Direcţia Publică de Protecţie Socială Târgu-Jiu la Clubul Vârstei a Treia de pe strada Olteniței și la Clubul Vârstei a Treia aflat pe strada Mioriței. Până în aceste momente au fost înregistrate aproximativ 200 de cereri.Lilica Zamfir – reprezentant DPPS Gorj.
În vederea acordării ajutoarelor pentru încălzirea locuinței, autorităţile publice locale vor face anchete sociale, atât la sesizare, cât şi din oficiu. În cazul în care se vor constata discrepanţe între valorile declarate şi cele constatate se va proceda la anularea ajutorului şi recuperarea pe cale legală a prejudiciului constatat.