25 februarie 2020
Opinia Gorjului

Anul școlar începe în regim de șantier în mai multe unități de învățământ din Gorj

Controale în unitățile de învățământ înainte de începerea anului școlar. Comisii mixte formate din reprezentanții instituțiilor publice vor inspecta sălile de curs. Un lucru este însă cert, la început de an școlar nu toate unitățile din Gorj vor avea avize de funcționare.

„Anul acesta controalele au demarat mai devreme cu evaluarea situațiilor în care se află unitățile tocmai pentru a încerca să rezolvăm probleme existente. Inclusiv la nivel de minister s-a stabilit clar că trebuie să ne concentreze asupra condițiilor sub care va începe anul școlar 2019-2020. Săptămâna aceasta comisiile sunt în teren urmând ca la începutul săptămânii viitoare să avem o radiografie exactă cu ceea ce ne confruntăm. Aceasta raportare va fi trimisa și spre Ministerul Afacerilor Interne, și, împreună cu Ministerul Educației vom face în așa fel încât la început de an școlar copii să beneficieze de toate condițiile necesare”, a declarat prefectul Ciprian Florescu.

Fără avize de funcționare

În ceea ce privește obținerea avizelor de funcționare unele școli sunt puse în dificultate. Și anul acesta, ca și în alți ani, vor fi unități care vor întâmpina elevi chiar dacă nu sunt autorizate să funcționeze. Potrivit Inspectoratului Școlar Gorj în prezent șase unități de învățământ nu au obținut Autorizații Sanitare de Funcționare (ASF) iar alte 44 de școli și grădinițe încă nu sunt avizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj. Printre acestea se numără și licee de prestigiu din municipiul Târgu Jiu care sunt în plin proces de reabilitare.

Încep școala în șantier

În urma deciziei luate de oficialii de la centru anul școlar va începe pe 9 septembrie. O data nepotrivită pentru majoritatea unităților de învățământ aflate în plin proces de modernizare. În Gorj mai multe unități își vor primi elevii în șantier.

Școli cu investiții care nu se finalizează la 12 sept 2019:

Școala Gimnazială nr.1 Andreești Vladimir

Școala Gimnazială Sf. Nicolae Tg-Jiu

Școala Gimnazială Godinești

Grădinița PP nr.1 Bumbești-Jiu

Școala Primară Vasile Cărăbiș Câmpofeni Arcani

Colegiul Tehnic ”Henri Coandă” Tg-Jiu (internat)

Școala Gimnazială Urechești Drăguțești

Școala Gimnazială Drăguțești

Colegiul Auto Traian Vuia Tg-Jiu (atelier)

Liceul Teologic (internat + baza sportivă nerecepționată)

Școala Gimnazială prof Nicolae Caranda Glogova

Școala Gimnazială ”Alexandru Ștefulescu” Tg-Jiu

Școala Gimnazială Stănești

Școala Gimnazială Padeș

Școala Primară Cloșani Padeș

Școala Gimnazială Budieni Scoarța

Școala Gimnazială ”George Uscătescu” Tg-Cărbunești

Școala Primară Șomănești Telești

Școala Gimnazială Piscuri Plopșoru, este lista oficială prezentată de ISJ Gorj.

Sursa Impact in Gorj

Articole recomandate

Modernizarea Casei de Cultură, pe lista de priorități a CNI. Când vor începe lucrările

admin

Micii și brânza produse în Gorj, pe lista produselor atestate de Ministerul Agriculturii ca bucate tradiționale

admin

În impas cu recuperarea impozitelor restante de la romii din Târgu Jiu

admin

Prezența la vot în Gorj la ora 17:00

admin

Pesta porcină din județele vecine închide cel mai mare târg de animale din Oltenia

admin

Comuna Peștișani va deveni stațiune turistică

admin

Scade numărul de ore petrecut la școală. S-au tăiat peste 5 ore la gimnaziu

admin

Atenție, se ia apa!

admin

Petrecere de Halloween pentru copii la bibliotecă

admin

Concurs de reciclare a deșeurilor pentru școlile din Gorj

admin

Mașină de poliție, cu numerele de înmatriculare șterse

admin

Gara din Târgu Jiu va fi modernizată

admin

Guvernul pregătește o mișcare neașteptată pentru o anumită categorie de pensionari

admin

Ambulanțe noi în Gorj

admin

Vin banii pentru fermierii gorjeni! APIA are de achitat încă 4,5 milioane de euro

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult