Opinia Gorjului

Angajată DGASPC Gorj a fost bătută la serviciu de un asistat social

O angajată a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj a fost bătută, pe 2 octombrie, într-un apartament de tip familial destinat protecției rezidențiale a copiilor, de către un tânăr asistat social, în vârstă de 16 ani. Poliția a deschis dosar penal.

Tânărul, care locuia în acel apartament, a lovit-o cu pumnul pe educatoarea angajată a DGASP. Femeia a sunat la 112. În prezent se află în concediu medical.

”La data de 2 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați de către o femeie, de 42 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, cu privire la faptul că a fost agresată de către un tânăr, de 16 ani, din municipiul Târgu-Jiu. În cauză a fost întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, au comunicat reprezentanții IPJ Gorj.

Articole recomandate

Trei mașini implicate într-un accident. Singura victimă, era mireasă

admin

Accident de muncă la CEO. Un salariat s-a electrocutat

admin

Două evenimente rutiere au avut loc în această dimineață

admin

Reținut pentru lovire și distrugere

admin

Căutată de poliție după ce a fugit de acasă

admin

Un autobuz a derapat și a ajuns în șanț cu salariați de la CEO

admin

Șofer băut, prins de polițiști la volan

admin

Accident pe Defileul Jiului

admin

Tânăr arestat pentru trafic de droguri

admin

Minora de 13 ani din Târgu Jiu, primele declarații după ce a fost snopită în bătaie

admin

Pescar salvat din apele învolburate ale râului Jiu

admin

Accident mortal la Moi

admin

Accident cu răniți pe Transalpina

admin

Bărbat de 41 de ani, reținut după ce a furat un telefon mobil

admin

A găsit pe o bancă un portofel cu banii, carduri și bijuterii

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult