Opinia Gorjului

Angajat al ISU Gorj a fost condamnat pentru evaziune fiscală

Un angajat al ISU Gorj a fost condamnat pentru evaziune fiscală printr-o sentință definitivă pronunțată de Curtea Militară de Apel București, joia trecută.

Plutonierul adjutant Cosmin Bercan Mărăscu a fost acuzat că, în perioada anilor 2012-2016, a realizat fotografii sau filmări la diverse nunți și botezuri pentru care nu a plătit impozite către stat. Conform informațiilor din dosar, bărbatul are o firmă al cărui profil de activitate este cel al filmărilor și fotografierii evenimentelor private, dar acesta nu emitea facturi la toate evenimentele la care participa.

Inspectorii ANAF au inventariat, ulterior, postările pe care inculpatul le-a făcut pe rețelele de socializare pentru a-și promova firma, iar la final au constatat un prejudiciu de peste 5.700 de lei. Suma aproape s-a dublat pe parcursul cercetărilor, în cursul procesului penal pompierul achitând întreg prejudiciul care i-a fost imputat.

Bărbatul și-a recunoscut faptele, iar la începutul toamnei a primit o condamnare de 1 an cu suspendare, pedeapsă care a fost majorată acum cu încă 4 luni de instanța militară superioară, la solicitarea procurorilor militari care au instrumentat dosarul.

„Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara împotriva sentinței penale nr. 22/15.09.2020 a Tribunalului Militar Timișoara. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi în fond, rejudecând: Înlătură dispozițiile art.10 alin.1 din Legea nr.241/2005 și majorează pedeapsa aplicată inculpatului plt.adj. MĂRĂSCU-BERCAN COSMIN pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. de art.9 alin.1 lit. a) din Legea nr.241/2005 cu aplic. art.35 alin.1 C.pen. și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, de la 1 an închisoare la 1 an și 4 luni închisoare. Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii”, se arată în hotărârea Curții Militare de Apel București.

Inculpatul este în continuare angajat al ISU Gorj, instanța nedispunând vreo interdicție în acest sens. În plus, el desfășoară activitatea foto-video prin intermediul firmei sale, activitate care însă mult diminuată din cauza restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19.

Articole recomandate

Autoritățile locale și angajații MAI, în alertă

admin

Primăria Târgu-Jiu preia Cinematograful ”Sergiu Nicolaescu”

admin

150 de amenzi aplicate în doar trei zile de către polițiștii gorjeni transportatorilor de persoane și mărfuri

admin

Polițiștii îi păzesc pe oameni să nu iasă din case

admin

Medic chirurg gorjean condamnat

admin

Albă neagră cu schimbarea conducerii CJAS Gorj

admin

Pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu la o casă din Târgu Cărbbunești

admin

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a făcut publică lista cu noii directori

admin

Nu se mai desființează nicio clasă de liceu. Cine își arogă meritele

admin

Dosarul „Lotul Ydail“, trimis de Tribunalul Gorj pe masa procurorilor

admin

Zeci de contracte de concesiune din zona Rânca vor fi reziliate

admin

Au primit bani dar sunt cu gândul la noi sume! Edili gorjeni se plâng că nu au bani de cofinanțări

admin

Polițiști locali au sancționat doi căruțași

admin

Iuliu Călina, fostul viceprimar al oraşului Târgu-Cărbuneşti, a decedat

admin

Ministrul sănătății la Gorj: Vin săptămâna viitoare. Nu va fi inopinat, nu vreau să facă infarct cineva

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult