Opinia Gorjului

Angajat al Edilitara a fost înjunghiat în stradă de un coleg de-al său de muncă

Un angajat al Edilitara a fost înjunghiat în stradă de un coleg de-al său de muncă din motive de gelozie.

Victima avea, în ultima vreme, o relație de concubinaj cu fosta soție a agresorului, iar acest lucru nu îi convenea celui din urmă. Miercuri dimineață, femeia, care lucrează la măturatul străzilor prin oraș, a fost vizitată de fostul soț, iar ulterior l-a chemat pe actualul său iubit pentru a o scăpa de bărbatul de care s-a despărțit.

Între cei doi a izbucnit un scandal care s-a încheiat cu înjunghierea concubinului. Agresorul a fost identificat de anchetatori la scurt timp și încătușat, după cum a informat Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

„Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a solicitat arestarea preventivă a inculpatului C.C., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 alin.1 Cod penal, apreciindu-se motivat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Conform probatoriului administrat până în prezent în cauză, s-a reţinut că în dimineaţa zilei de 28.10.2020, în jurul orelor 5,10, la intersecţia străzilor 16 februarie cu Dobrogreanu Gherea din mun.

Târgu-Jiu, pe fondul unui conflict angajat sub stăpânirea unui sentiment de gelozie şi al consumului de alcool, inculpatul C.C., folosindu-se de un cuţit tip briceag cu lama de 8,5 cm, a lovit puternic şi înjunghiat în zona pieptului, a feţei şi a membrelor superioare pe persoana vătămată C.G. , după care a părăsit în fugă locul faptei. Persoana vătămată a suferit leziuni grave, care i-au pus în pericol viaţa, conform constatărilor preliminare ale Serviciului de Medicină Legală Gorj, fiind internată în spital. Inculpatul C.C. a fost reţinut preventiv în cauză, de către procuror, pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 28.10.2020, ora 18.

Facem însă precizarea că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană inculpată sau trimiterea în judecată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, dar aceste acţiuni ale procurorului nu sunt în măsură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază în continuare persoanele suspecte sau inculpate”, au informat procurorii.

Articole recomandate

Mai mulți localnici au fost reţinuţi într-un scandal la Stejari

admin

Tânăr fără permis a intrat cu mașina în stâlp

admin

Ce au făcut trei elevi după ce au găsit un portofel

admin

A fost prins unul dintre autorii furtului dintr-un bancomat din Polovragi

admin

90.000 de Euro contrafăcuți, găsiți de poliștiști

admin

Reținuți pentru furt de bunuri în valoare de 10.000 lei

admin

Alocaţiile pentru copii vor creşte de la 1 ianuarie 2022 cu 20%

admin

Inspectorii ITM Gorj au controlat 41 de agenți economici

admin

Octogenară arsă de vie în propria casă

admin

Minor de 13 ani, din Târgu-Jiu, a fost dat dispărut

admin

Doi tineri amendați pentru că n-au stat în carantină

admin

Caz șocant în Târgu-Jiu! Un șofer a luat paracetamol, dar a fost acuzat de polițiști că era de fapt drogat

admin

Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 10.000.000 de lei

admin

Conacul din Dobrița a fost afectat de un incendiu

admin

În mai multe localități din Gorj au fost ridicate restricțiile

admin

Lasă un comentariu

* Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Accept Citește mai mult